Actualitate

Cu cât învaţă cineva mai multe, cu atât are mai multă responsabilitate…

65

Oamenii de astăzi, din pricina cititului mult, ajung să fie ca nişte magnetofoane care îşi umplu casetele cu lucruri de prisos. Dar învăţătura “fără practică” este, după Avva Isaac, “amanetul ruşinii”. Vezi, mulţi dintre cei care se interesează de atletism citesc reviste sportive sau ziare, dar stau întinşi. Pot fi cât nişte viţei, dar numai îi admiră pe atleţi: “A, este extraordinar acesta”, spun. “Bravo! Oooo…”. Dar nu varsă puţină transpiraţie, nici nu pierd vreun kilogram în greutate. Citesc, citesc reviste de atletism şi stau întinşi. Dar astfel nu se folosesc, ci rămân numai cu mulţumirea cititului.
Unii mireni citesc ziarul, alţii citesc vreun roman, vreo peripeţie, alţii urmăresc cum joacă pe teren, şi timpul trece. La fel fac şi unii care citesc cărţi duhovniceşti. Stau chiar toată noaptea şi citesc cu manie cărţi duhovniceşti şi sunt satisfăcuţi. Iau o carte duhovnicească, se aşază puţin mai comod şi citesc. “M-am folosit”, spune acela.

Spune mai bine că ai fost satisfăcut, că ţi-ai petrecut timpul cu plăcere. Pentru că acesta nu este folos. Te foloseşti numai atunci când vezi ce se spune în ceea ce citeşti, când te cercetezi pe tine şi încerci să te sileşti să pui în practică: “Ce spune cartea aceea pe care am citit-o? Eu unde mă aflu duhovniceşte? Ce trebuie să fac?”. După aceea, cu cât învaţă cineva mai multe, cu atât are mai multă responsabilitate. Nu spun să nu citească pentru ca să nu ştie multe şi să nu aibă responsabilitate, pentru că aceasta este viclenie, ci să nu citească numai pentru satisfacţie. Răul este că, dacă citeşte şi are memorie bună, ţine minte multe, poate spune şi multe şi se poate înşela pe sine însuşi crezând că le-a şi pus în practică. Astfel îşi pricinuieşte un simţământ fals şi lui însuşi şi celorlalţi. De aceea nu vă odihniţi gândul vostru prin multa citire. Să vă întoarceţi la punerea în practică.

Sfântul Paisie Aghioritul

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015


Articole Asemănătoare
983

Cum facem rugăciune pentru o problemă?

– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă? – Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci […]

Articole postate de același autor
6148

Omul se naşte cu un sex biologic, nu cu un gen. Feminitatea şi masculinitatea nu sunt malformaţii genetice, iar pubertatea nu este o boală. Bolnavi sunt „genderiştii”. Grav

Colegiul American de Pediatrie (American College of Pediatricians) a lansat in luna martie un document fundamental care atentioneaza ca ideologia de gen dauneaza copiilor. Redam in romaneste citeva paragrafe din acest document extrem de important. Colegiul indeamna pedagogii si legiuitorii sa respinga toate politicile care conditioneaza copiii sa accepte ca normala identificarea, la nivel hormonal […]