În mij­locul răutăţii lumii este aproape cu neputinţă să ţii piept de unul singur

8992

Foarte mulţi soţi se plâng adeseori unul de celălalt, fiindcă nu reuşesc să deosebească în marile greutăţi ale vieţii de familie planul bun al lui Dumnezeu. De pildă, unul se plânge că femeia lui este capricioasă, alta – că bărbatul ei este mânios. Când Stareţului Paisie Aghioritul i s-a atras atenţia asupra acestui fapt, acesta, zâmbind, a zis:

– Copii, Dumnezeu ştie mai bine decât noi cum să-Şi facă treaba. Dacă, de pildă, soţul este ţepos, Dumnezeu face în aşa fel ca soţia să ai­bă caracter blând, ca să nu îşi sară la gât. Domnul vede totul, vede şi faptul că două caractere copilăroase nu se potrivesc pentru viaţa în doi, fiindcă dorm de-a-mpicioarelea!

Grea este uneori slujirea căsătoriei; ea cere adesea multă răbdare, blândeţe, abnegaţie, însă osteneala aceasta este răsplătită însutit. În mij­locul răutăţii lumii este aproape cu neputinţă să ţii piept de unul singur. Pentru soţii ce se iubesc sfinţita legătură a căsătoriei este un reazim de nădejde pe calea către Cer. Când bate vântul în­ gheţat al lumii, omul iese îmbrăcat în căldura că­minului familial, şi se întoarce din marea tulbure a vieţii la insula domestică a harului, iar puterile lui de a îndura nevoile şi necazurile sporesc.

Mi­tropolitul Vladimir al Asiei Centrale

Din Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, Editura Sophia, București, 2011, p. 103-104


Articole Asemănătoare
1236

Masonii luptă din umbră, de aceea sunt periculoşi

Într-o zi, discutam cu părintele despre secte, iar el mi-a povestit următoarea întâmplare: A venit la mine odată o fată cumite, educată, din familie bună şi creştină. Mi-a spus că are un pretendent, un domn destins, serios, bogat, cultivat, atâta doar că era mason, şi m-a întrebat ce să facă. I-am spus să nu-l ia […]

Articole postate de același autor
111

Duminica a XXVIII-a după Cincizecime – PS Siluan, Episcopul Orheiului a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Pericopa evanghelică din Duminica a XXVIII-a fost citită de la Ev. Luca 13, 10-17. În vremea aceea […]