„Cine a ajuns până aici, este un învingător”

2106

Excursia prin munții Făgăraș, organizată de asociasția „Ortodoxia Tinerilor”, a reunit aproximativ 30 de entuziaști, mai mult sau mai puțin experimentați, pentru a admira unele dintre cele mai de seamă priveliști ale Carpaților, pentru a „cuceri” vârful „Moldoveanu”, dar și pentru a discuta subiecte importante de credință și istorie.

Venind în această drumeție am acceptat o provocare. Nu sunt un om de condiție fizică bună, nici nu prea mă pricep la cutreierat munții, dar am acceptat-o… și nu mi-a părut rău! Nici nu-mi vine să cred că am fost în stare să merg câte 9-12 ore pe zi pe trasee accidentate, să trec aproape fără probleme porțiuile cu lanțuri. Percep toate acestea drept o minune; vorba gravată pe plăcuța de pe vârful „Moldoveanu” – „Cine a ajuns până aici, este un învingător”!

Munții sunt o adevărată școală a vieții. Greutățile se depășesc cu încetul: de la un marcaj de pe stâncă la altul, de la muchie la muchie. Aici ne cunoaștem și ne biruim neputința și dăm dovadă că, prin oboseală, sudoare și durere, mai avem puterea de a rămâne Oameni. O ambianță de Oameni tineri, energici, veseli și talentați din mai multe perspective, buna organizare a traseului și a programului, aerul pur și apa dulce din izvoarele montane, toate acestea au făcut să ne simțim cu adevărat bine, chiar și dacă diferența de vârstă dintre noi (călătorii din Republică) și ceilalți e de minim 9-10 ani.

Pe lângă vârfurile stâncoase ale munților am vizitat și obiective de înaltă importanță spirituală, precum chilia părintelui Arsenie Boca (la care ne-am încumetat să urcăm după apusul soarelui), mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (unde am poposit câteva clipe la mormântul părintelui Teofil Părăian) și, nu în ultimul rând, biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Brașov, care ne-a găzduit cu căldură timp de jumate de zi.

Îi mulțumim mult Domnului că, după cum am și cerut în rugăciuni, ne-a păzit de toată reaua întâmplare! Deasemenea îi mulțumim lui Claudiu (Balan) pentru organizare și pentru că ne-a ajutat să înțelegem cu deosebită profunzime Cine e Maica Domnului!

Îi mulțumim lui Mihai pentru discursul despre istoria Ardealului, care m-a făcut încă o dată să regret fisurile din cunoștințele mele istorice! Îi mulțumim lui Liviu (Bârsan), care s-a dovedit a fi un adevărat înger păzitor pentru mulți dintre noi!

Le mulțumim tututor fraților și surorilor pentru voia bună și experiențele prin care am trecut!

Această colaborare dintre Asociația Studenților Creștini Ortodocși şi Asociatia Ortodoxia Tinerilor ne oferă posibilitatea de a cunoaşte oameni şi locuri noi.

Elena Bocancea


Articole Asemănătoare
4532

Atenţie! Campania „FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ”

Revista „Altarul Credinţei” în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi iniţiază în perioada 15 februarie2016 – 15 februarie 2017 Campania „FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ”. Intenţionăm să vizităm zilnic câte o familie sau persoană care ne poate servi drept exemplu în depăşirea dificultăţilor şi a crizelor vieţii. Astfel, vrem să demonstrăm că acest pământ are atâţia eroi, […]

Articole postate de același autor
14891

Decalogul fericirii

1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu. 2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată. 3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o […]