Actualitate

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

202

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi.

Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
6871

Cât îi cinstim pe bătrâni, atâta binecuvântare avem noi

Dacă suntem cineva, dacă am ajuns undeva, dacă avem ceva, datorită bătrânilor noștri sunt toate! Rugăciunea lor din zi, din noapte, simplă, din inimi curate, rugăciunea împletită cu dragoste este cea care susține, de cele mai multe ori, pe cei dintr-o casă, dintr-un neam. Povestea cineva că într-o familie, singura care se ruga, care ținea […]

Articole postate de același autor
6028

De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim?

Pentru mulţi tineri, iubirea e sinonimă cu a face dragoste. De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim? Tocmai că ne lasă. Că dacă nu ne-ar lăsa, n-am face. Dumnezeu îngăduie să facem dragoste. Am fost la un liceu, la o întâlnire pe care am avut-o cu tinerii. Mă întreabă un elev: […]