Nici nu am puterea să vorbesc…să scriu..să povestesc..să…
Eu am uitat de El…și El a luat mâna de pe mine…
Eram credincioasă. Foarte. Credeam mai ales în feciorie. În a fi virgină la căsătorie.. În familie. În Biserică. Acum un an, în vară, l-am cunoscut. Un băiat..un băiat deosebit. Am început să-l iubesc. Părinții îl iubeau și ei. Mi i-am dăruit… Când mi-am pierdut virginitatea am pierdut tot.
Nu mai mergeam la biserică des…nu mă mai rugam ca înainte… Deși aveam o relație frumoasă de iubire..ai mei ne protejau…parcă urma să ne căsătorim…ne luaseră un apartament să locuim amândoi… Trăiam o poveste frumoasă.
Dar mi-era rușine de El. Mă simțeam vinovată că nu am respectat ceea ce voiam dintotdeauna să am…puritatea sufletească și trupească. Am plâns mult. Dar era târziu.
Parcă de atunci s-a produs un blestem. De 6 luni părinții mei nu mai sunt de acord cu acest băiat, pe care-l iubesc. Și-au dat seama că era prea devreme pentru mine să mă căsătoresc….să fiu doar pentru un băiat. Și s-au temut că m-am transformat din copil în femeie.
Ne intâlnim pe ascuns…Am ajuns să-mi mint părinții, care mi-erau cei mai buni prieteni. Nu pot alege…pur și simplu nu pot… Îmi iubesc părinții. Țin la el.. Dar sunt nefericită..
Sunt ținută în casă…Nu pot face nimic…Nici să vorbesc la telefon cu el…Totul pe ascuns…Și asta de 6 luni…E greu.
Dumnezeu îmi dăduse un dar: Vocea. Cântam frumos. Făceam carieră. Am renunțat…Nu mai am chef de viață…de muzică…de nimic. Sunt între ciocan și nicovală. Trebuie să aleg între doua iubiri diferite…dar puternice..între două fericiri, dar nu pot trăi fără una din ele.
Am devenit o destrăbălată…Eram împotriva alcoolului, a înjurăturilor, a necurațiilor de orice gen. Am căzut și în alte patimi precum onania… Încă mai am relații cu el…eu le consider relații din iubire…dar…
Doamne…oare ești supărat pe mine pentru că mi-am dat puritatea? Oare te-am uitat? Dar Doamne…..eu credeam că va fi…și cred că va fi singura iubire…singurul om din viața mea….Dar acum…ce-mi faci Doamne?….Mă pui s-aleg între el și părinti…Uneori….dacă n-aș ști că Tu mi-ai dat viață și ai dreptul asupra ei…n-aș mai vrea să o am…Pentru că nu mai pot să trăiesc așa…
Aș vrea să fiu fericită… Să fiu împăcată cu ai mei. Să pot să am o relație normală și cu acest băiat…să fie ca la început. Vreau liniște…Și nu vreau să renunț la nimeni pentru asta… DE CE?…de ce trebuie să renunț ca să am pace? Ai mei mă obligă să renunț. Eu îi iubesc…vreau să-i văd fericiți…dar…nu pot…nu vreau să renunț la acest om cu care am crezut că îmi împart viața…și cu care am vrut să mă unesc…în fața Ta , Doamne..
Iartă-mă Doamne…pentru faptul că m-am pângărit sufletește și trupește…
din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”. Editura: Filos, București 2014, p. 186
