Alături de copiii cu dizabilități într-un pelerinaj la mănăstirea Curchi

2553

Alături de copiii cu dizabilități într-un pelerinaj la mănăstirea Curchi La data de 8 august, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, un grup de 40 de copii a avut parte de un pelerinaj de suflet la Sfânta Mănăstire Curchi.

Pelerinajul a fost organizat în baza acordului de colaborare dintre Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM și Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Într-o lume cu o mulţime de griji şi provocări, orice pelerin Îl caută pe Dumnezeu Cel Bun şi Milostiv, pentru a primi de la El vindecare şi ajutor mai sigur decât orice ajutor omenesc, iar bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi transformă suferinţa în speranţă, osteneala în bucurie şi lupta în biruinţă.

La mănăstirea Curchi pelerinii au avut parte de o primire călduroasă din partea obştii monahale a mănăstirii, trăind clipe pline de emoții pozitive și întărindu-se în credinţă prin harul revărsat de la sfintele moaşte şi icoanele la care s-au închinat.

„Ne-am bucurat de o primire plină de căldură sufletească şi am petrecut câteva ore minunate alături de copiii noştri în acest loc deosebit, uitând de grijile şi problemele noastre şi simţindu-ne mai aproape de Dumnezeu. Copiii au fost încântaţi de această ocazie de a vedea pentru prima oară o mănăstire şi de a se simţi bine împreună cu cei pe care i-au întâlnit aici, ” - a precizat una dintre mamele care a participat la pelerinaj.

"Astăzi trăim momente în care constatăm, că ne-am izolat unii de alții, ne-am rupt de viața celor de lângă noi. Fiecare trăim cu problemele şi necazurile proprii. Ne-am găndit să ne facem simțită prezența în viața celora care au nevoie de alinare şi de mai multă dragoste. Să le fim alături şi să le oferim acest pelerinaj, care reprezintă o adevărată binecuvânare, ca prilej de îmbogăţire duhovnicească, de întărire în credinţă şi de comuniune frăţească," – a spus părintele Octavian Moşin, parohul Bisericii ”Întâmpinarea Domnului”.

Pelerinajul s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită cu multă generozitate de către PS Siluan, Episcop de Orhei, starețul sfintei mănăstiri.


Articole Asemănătoare
2702

Starețul Mănăstirii Curchi a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a 17-a după Rusalii

În Duminica a 17-a după Rusalii, 3/16 octombrie 2016, numeroși credincioşi au participat la slujba de la Catedrala cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din cadrul complexului monahal Curchi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PC Părinte Arhim. Siluan Șalari, Starețul așezământului monahal, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală” și Protopop de Orhei, alături […]

Articole postate de același autor
303

Boala secolului XXI este învoluția intelectuală!

Să știți că boala secolului XXI, pentru că toată lumea crede că este cancerul sau sida, boala secolului XXI este învoluția intelectuală! Oamenii au început să se îmbolnăvească, să le scadă mintea, neuronii și să gândească din ce în ce mai abstract, mai putin și mai slab, mai mărunt și mai simplist. Deși avem cultură […]