Un preot a fost înjunghiat într-o biserică din București

84

Un preot de la Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Militari 2 a fost înjunghiat în spate, marţi, de un bărbat de aproximativ 70 de ani, rănitul fiind transportat la Spitalul Universitar, informează News.ro.

Preotul a fost înjunghiat de două ori, în faţa altarului. Starea preotului, internat la Spitalul Universitar, este stabilă, însă are câteva plăgi care i-ar putea pune viaţa în pericol.

Surse judiciare au declarat că agresiunea s-a produs în faţa altarului, preotul fiind înjunghiat de două ori cu un cuţit de către bărbat. 

La audieri, bărbatul nu a recunoscut că l-a agresat verbal pe preot, anchetatorii luând în calcul varianta ca acesta să aibă probleme psihice.

Incidentul de la Parohia ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Militari 2 a avut loc în jurul prânzului.

Preotul rănit a fost transportat la Spitalul Univeristar de Urgenţă Bucureşti, iar agresorul a fost dus la Secţia 21 Poliţie, pentru a fi audiat.

Preotul, în vârstă de 59 de ani, este în stare stabilă, însă are câteva leziuni care i-ar putea pune viaţa în pericol, fiind în prezent supus unor investigaţii, au declarat pentru News.ro surse medicale.

"Este un om blajin, care povesteşte că în timpul slujbei a rugat  un enoriaş care foşnea o pungă să nu mai facă zgomot, apoi s-a trezit înjunghiat în spate, în zona toracică ", au precizat sursele citate. 

Purtătorul de cuvât al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preotul Mihai Săsăujan, spune că părintele Stelian Păduraru, cel care a fost înjunghiat în spate, este un preot duhovnic foarte bun şi iubit de credincioşi.


Articole Asemănătoare
268

Nu auzi tu rugăciunea, şi vrei s-o asculte Dumnezeu?

Dar şi purtarea noastră, cât timp ne aflăm în biserică, trebuie să fie cuviincioasă, aşa cum se cade omului care se află înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă ocupaţi cu discuţii nefolositoare, ci să staţi cu frică şi cu cutremur, cu luare-aminte şi râvnă, cu privirea îndreptată spre pământ, şi cu sufletul înălţat la Ceruri! […]

Articole postate de același autor
71

Ce înseamnă cuvintele lui Hristos: „Nu am venit să aduc pace, ci sabie”?

„Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie”. Aşa a grăit Domnul. A se citi: „Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona, ci am […]