M -am născut musulman şi am făcut facultatea de medicină în Iaşi. Nu ştiam nimic de creştinism, doar ceva vag despre Iisus şi Maria, oricum respectam credinţa celorlalţi, însă nu eram religios deloc.
În sesiunea de vară, eram peste măsură de stresat şi îngrijorat că nu reuşisem să învăţ tonele de cursuri de la microbiologie. Era un profesor spaima studenţilor, o bibliotecă de om, care pica tot ce mişca. Plin de frică am început să învăţ, dar era foarte greu, ca o picătură în ocean. După vreo trei zile de învăţat pe rupte pot spune cu mâna pe inimă că nu ştiam nimic.
Bacteriile se împleteau haotic în mintea mea, făceam confuzii grave, ce mai, eram terminat. Într-o dimineaţă, cu două zile înainte de examen, am văzut câţiva prieteni de-ai mei români că pleacă. I-am întrebat: „Unde mergeţi? La o bere?” Iar ei au zis: „Nu, mergem la Sfânta Parascheva, la moaştele ei şi ne rugăm ca să luăm examenul.” „Cine-i asta, vreo profesoară de micro?” am întrebat eu. „Nu măi, e o sfântă. Hai şi tu că te ajută, e cea mai bună fiinţă de pe pământ.”
Am mers mirat şi contrariat, am intrat în Biserica mare, unde nu a trebuit să mă descalţ, am ajuns la un baldachin frumos şi m-am rugat în felul meu: „Sfântă Parascheva, ordonează ideile în mintea mea. Vreau să fiu un doctor bun”. După două zile, a urmat cumplitul examen. Zeci de studenţi ieşeau cu ochii în lacrimi de la acest tribunal. M-am dus şi eu, cu informaţii insuficiente. Când am ajuns acolo, mintea mi s-a liniştit, îmi aminteam perfect cursul, parcă era subliniat cu auriu, exact ceea ce mă întreba ştiam foarte bine.
Acum sunt căsătorit cu o româncă, cei doi băieţi i-am botezat creştini şi cred în ajutorul sfinţilor …
sursa www.facebook.com/violetalica?fref=ts
