Duminica a II-a după Rusalii, la Mănăstirea Curchi

33

În Duminica a II-a după Rusalii, a Tuturor Sfinților care s-au preaslăvit în pământurile Rusiei, a Tuturor Sfinților români, dar și a Tuturor Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți care s-au nevoit și preaslăvit pe Sfântul Munte Athos, un număr mare de credincioși a participat la slujba de la Mănăstirea Curchi.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.

„Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie vorbește despre chemarea celor dintâi ucenici ai lui Hristos prin care vedem și chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor.

Dumnezeu ne cheamă la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne cheamă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15); Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2, 9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne cheamă la pace (I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă la cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la slava cea veșnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2, 14); Dumnezeu ne cheamă la mântuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne cheamă la Împărăția și slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne cheamă la viața cea veșnică (I Timotei 6, 12).

Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, ceilalți nu”.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corul arhieresc „Flacăra” al mănăstirii Curchi, dirijat de Dumitru Buga.


Articole Asemănătoare
2585

PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica Ortodoxiei la Mănăstirea Curchi

„Duminica Ortodoxiei e ziua a șaptea a Bisericii, odihna ei sărbătorească după victoria asupra haosului spiritual, prin așezarea temeiurilor adevărate ale existenței umane”. (Pr. D. Stăniloae) În prima Duminică a Postului Mare, Duminica Ortodoxiei, 5 martie 2017, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi s-a aflat în mijlocul obștii […]

Articole postate de același autor
3528

Pastorala la Învierea Domului a Sanctităţii Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril

Pastorală la Învierea Domului a Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril adresată arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi tuturor copiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. (1 In. 3:1) Preasfinţiţi arhipăstori, cinstiţi preoţi şi diaconi, iubitori de Dumnezeu monahi […]