Ce părere aveţi de cuvintele Scripturii din cadrul Tainei Cununiei, potrivit cărora femeia trebuie să se teamă de bărbat? Credeţi că e valabil acest lucru în căsătorie?
-Da, să trăiţi!…
Finalul este aşa: „Iar femeia să se teamă de bărbat”. Nu să-i fie frică, ci să se teamă. Fiţi atenţi! „Femeia să se teamă de bărbat”. Inversul iubirii nu este neiubirea. Anatomicul iubirii nu este neiubirea. Nu este ura. Anatomicul iubirii este frica. Dacă cei doi se iubesc, nu au cum sa le fie frică unul de altul. Dar se tem de dragul iubirii celuilalt.
Câteva versete puţin mai sus, la acelaşi Sf. Apostol Pavel – noi acolo nu prea accentuăm! – spun de ce şi când trebuie să se teamă de bărbat. Şi anume, când bărbatul face pentru ea ce a făcut Hristos pentru Biserică. Ce a făcut Hristos pentru Biserică? A murit pentru ea! Când bărbatul moare pentru femeia lui, e firesc ca femeia să se teamă.
Teama nu înseamnă să fii o cretină care să o iei peste cap de fiecare dată când vine ăla beat şi nespălat de la serviciu şi vine să îşi impună dreptul de bărbat al familiei. Asta nu e teamă, aia e prostie! Iar prostia se vindecă cu deşteptarea.
Când se teme femeia de bărbat? Când îl vede împlinind toate cele ale casei ca un Dumnezeu.
Eu cred că femeile se tem de bărbaţii lor când, de exemplu, la masa de seară sunt strânşi cei doi-trei-patru copii ai familiei (unul, după regulile de integrare europeană!…), mama e în capatul mesei, iar tatăl frânge pâinea şi o dă copiilor. Acela e un moment de teamă! Atât de mult seamană soţul meu cu Hristos, când e la masă, cu copiii, şi frânge, şi le dă cu atâta bucurie pâinea, că mă tem să nu-l ia Dumnezeu de lângă mine!
Mă tem să nu mă lipsească Dumnezeu de darul pe care îl reprezintă.
Extras din Preot Constantin Necula, Provocările străzii. Mic catehism vorbit, Ed. Agnos, Sibiu, 2006
