Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat se câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tânăra pereche fusese mai curând lumeaţă, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de sfintele taine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei.
Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova. Rudele au hotărât că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, având tot dreptul să facă ce voia cu averea ei.
Apoi Viaţa ei spune: “Dându-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pământ şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobândirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpând de acele piedici, Xenia a dispărut dintr-o dată din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţând despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ”.
Apoi s-a întors la Petersburg, spre a-şi începe lungul pelerinaj spre împărăţia cerurilor, umblând pe străzile din partea săracă a oraşului, cartierul Storona, şi dormind pe câmp, sub cerul liber. Se îmbrăca într-una dintre vechile uniforme ale soţului ei, şi de atunci înainte şi-a luat numele Iui, Andrei Teodorovici, refuzând să mai răspundă la numele de Xenia. “Era ca şi cum, prin adânca dăruire faţă de soţul ei, ar fi nădăjduit să ia cumva asupra ei povara păcatelor lui nepocăite şi a nefericitei sale morţi fără Sfintele Taine”. Astfel, în acea vreme, ea a fost chemată la neobişnuitul rol de nebună întru Hristos – una dintre cele mai grele nevoinţe duhovniceşti, destinată doar celor înaintaţi duhovniceşte şi care au o chemare aparte.
A trăit astfel treizeci şi şapte de ani. Viaţa ei spune: “Fericita era oricând gata să ajute pe orişicine în orice chip cu putinţă. În timpul zilei rătăcea pe străzi, chipul ei răsfrângând, prin strălucirea caldă şi prietenoasă, duhul său lăuntric de blândeţe, smerenie şi bunătate. Noaptea, în orice anotimp, se ducea pe câmp şi începea a vorbi cu Însuşi Dumnezeu!”. Cinstindu-i deplina dăruire către El, Dumnezeu i-a dat darul înainte-vederii, cu care ajuta pe mulţi dintre locuitorii din Storona. Şi era cu adevărat o minune felul cum a supravieţuit atîtea ierni, trăind în acest chip sub cerul liber.
Îi plăcea în chip deosebit Cimitirul Smolensk, lucru ce se vede din următoarea întâmplare. “Cândva, în 1794, spre sfârşitul vieţii Xeniei, se zidea o nouă biserică în Cimitirul Smolensk. Lucrătorii au început a observa că în timpul nopţii cineva căra grămezi de cărămidă în vârful clădirii, acolo unde era nevoie de ele. Lucrătorii au fost uimiţii de aceasta şi au hotărât să afle cine putea fi acest neobosit muncitor. Punând un om de veghe, au putut afla că era roaba lui Dumnezeu, Xenia”.
În sfârşit, această deosebită pelerină a lui Dumnezeu pe pământ a plecat spre sălaşul ceresc prin anul 1800. Smerenia şi neabătuta credincioşie faţă de soţul ei se văd din înscrisul de pe piatra mormântului său din cimitirul Smolensk: “În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Aici zace trupul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia capelmaistrului imperial Col. Andrei Teodorovici Petrov. Văduvă la vârsta de 26 de ani, pelerină 45 de ani, ea a trăit cu totul 71 de ani. Era cunoscută sub numele de Andrei Teodorovici. Oricine m-a cunoscut, să se roage pentru sufletul meu, ca şi al său să se mântuiască. Amin”.
***
Fericita Xenia nu încetează să-i ajute pe cei ce îi cer rugăciunea. Nenumărate minuni au fost puse pe seama mijlocirii sale înaintea scaunului lui Dumnezeu. Vom istorisi aici doar una dintre aceste povestiri, care cuprinde tămăduirea unei căsnicii:
Domnul KL, care fusese un om paşnic şi cu dragoste de viaţă în primii ani de căsnicie, începuse a fi supărăcios şi îşi arăta din ce în ce mai des nemulţumirea faţă de situaţia sa şi felul său de viaţă. începuse să lipsească tot mai des de acasă, plecând pe furiş după lucru, şi nimeni nu ştia unde îşi petrece nopţile. Refuza să răspundă când soţia îl întreba despre aceasta, şi începuse să se poarte rece cu copii, ajungând un străin în propria casă. Înrăutăţirea legăturilor cu soţul, adăugate trudei sale deja istovitoare şi grijilor pentru copii, începură să vatăme sănătatea soţiei, iar plămânii ei începură a slăbi. Apoi un nou necaz căzu asupra familiei: soţul a fost dat afară din slujbă. Această ultimă întâmplare a doborât-o pe biata femeie şi a căzut la pat. Doctorii consultaţi au pus diagnosticul de tuberculoză. Era un lucru foarte dureros pentru nefericita mamă să se gândească că ar putea să-şi părăsească liota de copii în mâinile unui soţ fără slujbă. Cu lacrimi în ochi ea s-a rugat lui Dumnezeu să-i călăuzească soţul şi să-l mântuiască şi să-i îngăduie şi ei sa trăiască destul cât să-şi crească copiii. În acelaşi timp l-a pus pe soţul ei să scrie o scrisoare în numele ei unei prietene foarte apropiate din Petersburg, Maria P., cerându-i să se ducă la Cimitirul Smolensk, la mormântul Fericitei Xenia, şi să pună să se facă o slujbă de pomenire pentru Fericita, rugându-se pentru sănătatea soţiei bolnave şi pentru soţul ei.
Primind scrisoarea, Maria s-a grăbit spre Xenia, a pus să se facă slujba de pomenire pentru ea, s-a rugat, a luat puţin nisip de pe mormânt şi ulei din candelă şi le-a trimis pe toate prietenei bolnave. Mama muribundă a pus pământul sub pernă, iar cu uleiul s-a uns pe piept de mai multe ori. De atunci boala dnei Kl. a început să dea înapoi. Într-o lună s-a făcut cu totul sănătoasă, iar soţul ei a primit o nouă slujbă în Kovno, chiar cu o leafă mai bună. Familia a trăit în pace şi bunăstare până azi”.
Căsătoria – cale spre sfințenie. Viețile sfinților căsătoriți”, David și Mary Ford, Editura Sophia, 2001, pp. 168-171.
