De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi ca de foc?

8702

În primul rând, Duhul Sfânt Şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvântul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba. Astfel, s-a vădit că Duhul Sfânt nu are o lucrare diferită de cea a lui Dumnezeu Cuvântul, în acelaşi timp, Duhul Sfânt a apărut în chip simţit, sub forma limbilor, pentru ca să arate că învăţătorul adevărului are nevoie de limbă cu har.

Limbile sub forma cărora S-a arătat Duhul Sfânt erau de foc, lucru care are o mare însemnătate. Focul vădeşte faptul că Duhul Sfânt este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, deoarece Dumnezeu este foc mistuitor. Aşadar, Duhul Sfânt are aceeaşi fire şi aceeaşi lucrare cu Tatăl şi cu Fiul. În plus, limbile de foc arată chipul îndoit al felului în care lucrează propovăduirea Apostolilor, pentru că focul luminează, dar şi arde, în acelaşi fel în care învăţătura transmisă prin Hristos îi luminează pe cei care se supun şi îi blesteamă pe cei care nu cred. Desigur, focul în chipul căruia Şi-a făcut apariţia Duhul Sfânt nu era un foc zidit, ci unul nezidit. De aceea, Sfântul Evanghelist nu a spus limbi de foc, ci limbi ca de foc.

Din Arhim. Hieroteos Vlachos, Predici la marile sărbători, Editura Egumenița, Galați, 2004, p. 296


Articole Asemănătoare
3608

Minune: Crinii uscati au inceput sa infloreasca, langa Icoana Maicii Domnului

La Sărbătoarea Cincizecimii, crinii uscati au început să se trezeasca la viata si sa înflorească, intr-o biserică ortodoxă din regiunea Transcarpatia a Ucrainei, informează ziarul ucrainean Komsomolskaya Pravda). Aceasta minune este observata deja pentru al 6-lea an la rand. Prima dată cand ea a avut loc in biserica Mănăstirii Krasnogorski („Dealul Rosu”) de lângă Mukacive, […]

Articole postate de același autor
2703

Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!

Participarea lui Dumnezeu la viaţa noastră personală o numim Providenţă. Această Providenţă nu este ca destinul păgân: în momentele cruciale, noi ne hotărâm într-adevăr pentru un curs sau altul al faptelor noastre. Atunci când ne confruntăm cu posibilităţi diferite, alegerea nostră trebuie să fie condiţionată de scopul final pe care îl avem în vedere: Împărăţia […]