Actualitate

Părintele Calistrat: Cum să ai spor la bani?

10223

"Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.."(Matei 6:33)

Aşadar, când vţeţi vedea o familie de creştini în sărăcie, să nu o puneţi numai pe seama stării economice, sau pe seama lipsei unui serviciu, sau numai pe seama contextului social.. NUU!

"Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele". (Psalmul 33,10) 

Pentru că Dumnezeu îţi ia şi nesaţiu când nu eşti milostiv, îţi ia Dumnezeu şi liniştea când nu eşti milostiv.. 

Dar în clipa în care, lângă castronul tău, mai mănâncă şi un câine de sub masă o coajă de pâine, în clipa în care, şi un amărât mai mănâncă de la tine un castron cu mâncare caldă sau un corn, atunci Dumnezeu binecuvintează buzunarul tău. 

Pentru că sătul fiind, te mai gândeşti şi la cel flămând, te gândeşti şi la cel sărac, şi Dumnezeu îţi înmulţeşte, şi îţi dă spor la bani încât să nu ai ce face cu ei, pentru că ştie, că mâna ta, nu lasă un sărac flămând, să se uite în gura ta cum mesteci şi el să rabde. 

Iar dacă nu poţi face lucrul acesta, nici Dumnezeu nu poate să-ţi pună sporul în buzunarul tău. Pentru că a da o pâine de pomană înseamnă a deschide dintr-o dată cerul, căci poţi sa faci mii de psaltiri şi rugăciuni, dar o pâine dată de pomană ajunge la Dumnezeu, aşa cum scrie în Filocalie "milostenia sparge cerul şi ajunge la tronul lui Dumnezeu, milostenia îmblânzeşte mânia lui Dumnezeu şi bucură pe îngeri" şi milostenia nu se şterge în veacul veacurilor!


Articole Asemănătoare
8452

Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul în care dai

Iubiţii mei fraţi, Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17). Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana […]

Articole postate de același autor
5420

Este de dorit ca cei ce se căsătoresc să aibă aceeași credință

La slujba Cununiei este și cuvântul: ”Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, cuvânt pe care îl găsim în Sfânta Liturghie. De fapt, numai la Liturghie și la Cununie se spune lucrul acesta. Și prin aceasta se arată […]