Actualitate

Dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri

663

Părinte Cleopa, în încheiere, daţi-mi şi mie un cuvânt de folos.

Părinte Ioanichie, mai întâi să avem convingerea că în toată clipa supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui. Eu aşa încep mărturisirea mea. Apoi, dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri, cum spune Sfântul Antonie cel Mare: „Să nu te muţi curând dintr-un loc în altul; să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi”. Alt cuvios părinte spunea: „Fă-ţi chilia ta Rai, pe călugări să-i ai ca pe îngeri, caută pacea şi te vei mântui!”.

Aşa şi noi, părinte Ioanichie, să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui. Amin.

Din Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, volumul V, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 141


Articole postate de același autor
184

Un sat creștin din Africa a fost masacrat: 100 de morți

Conform asociației Open Doors, care monitorizează persecuțiile împotriva creștinilor în Asia și Africa, un sat din republica africană Mali a fost masacrat de grupul extremist islamic Fulani. Peste 100 de persoane de toate vârstele au fost ucise în timpul nopții iar satul Sobame Da a fost practic „șters de pe fața pământului”, potrivit CBN.com. Este […]