„Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată așteptați? Oare nu și păgânii fac așa? Dar Eu vă zic: iubiți pe vrăjmașii voștri.” Aici este examenul iubirii.
Cine sânt vrăjmașii noștri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat mașina, nu cei care vin cu săbii asupra țării noastre. Vrăjmașii noștri sânt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sânt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin prezența lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: „Lasă-mă, că m-am săturat de el!” Aici trebuie să începem lucrarea dragostei. Cum? Iartă! „Nu pot să-l iert, pentru că este mândru”. Dar tu cum ești? Iartă! Iertarea este semnul cel mai grăitor și piatra de temelie pe care se zidește mai târziu dragostea.
Dumnezeu, când S-a pogorât în lume, mai înainte ne-a iertat, ne-a iertat pentru că L-am trădat în Rai, ne-a iertat pentru că ne-am îndepărtat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin proroci, ne-a iertat pentru că nu L-am primit pe Fiul Său, că L-am răstignit. Pentru toate ne-a iertat. Ne-a iertat – pentru că ne-a iubit. Și noi suntem datori să răspundem cu această dragoste.
Să iertăm, pentru că nu este cu neputință. Nu este cu neputință să iertăm pe acest om păcătos din fața noastră. Pentru că Însuși Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie să o avem față de aproapele nostru. Înainte de a-l judeca eu trebuie să mă întreb cum îl judecă Dumnezeu pe el. Și cum îl judecă? A murit pentru el! Dumnezeu l-a iertat. Vin oameni cu întrebări de genul: „Oare credeți că pe verișorul meu, care a făcut așa și așa, poate Dumnezeu să-l ierte?” Când a murit pe cruce, a arătat că l-a iertat. Problema lui este: ce va face el mai departe, va primi această iertare? Va răspunde acestei iertări?
Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu și iertării pe care ne-o dăruiește? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca și noi, fiecare la rândul nostru, să facem același lucru cu aproapele nostru. Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc, ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea…
Cum să ierți un om rău? Cum să ierți un om care te necăjește? Aducându-ți aminte de Dumnezeu. Aducându-ți aminte de Cel care a murit pentru el. Aducându-ți aminte că și tu ai nenumărate datorii. Aducându-ți aminte de oamenii dragi ție, de felul în care te porți cu ei.
Și dacă Dumnezeu a murit pentru noi „pe când noi încă eram păcătoși”, cum spune Apostolul Pavel, cine sântem noi ca să-l judecăm pe aproapele nostru? Acestea avându-le în minte, vom căpăta și îndrăzneală necesară pentru rugăciune, și pentru această îndrăzneală vom primi de la Dumnezeu și răspunsul cererii noastre.
Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamț, repeta obsedant aceste cuvinte simple ale Evangheliei, cuvinte pe care le-au repetat Mântuitorul și mai ales Sfântul Evanghelist Ioan în Epistolele sale, în Evanghelia sa. Toată nevoința Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca și Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune: Doamne, iartă-mi tot ce am greșit eu azi cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul ca un om, iartă pe toți părinții și frații și mă iartă și pe mine păcătosul! Uită-te în inima ta și dacă vezi că ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Și dacă ai iertat, poți să-I spui Domnului: acum și Tu iartă-mă, pentru că eu i-am iertat, că Tu ai zis”…
Unii spun: „Este atât de simplu?” Da, este atât de simplu, dar pentru această simplitate trebuie să ne ostenim și să veghem în toate zilele vieții noastre și în orice clipă, pentru că oricând vedem gânduri care se ridică împotriva aproapelui, care ne tulbură, ne nemulțumesc, dar de îndată ce le-am văzut, să ne întoarcem către Dumnezeu și să-I spunem: „Iartă-mă, Doamne, și iartă și pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat!”
Aceasta este simplitatea Evangheliei, aceasta o găsim și în rugăciunea „Tatăl nostru”. Mântuitorul, când a fost rugat să ne învețe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învățat să cerem iertare pentru greșalele noastre așa cum noi iertăm greșiților noștri. Dacă facem această nevoință, avem nădejde de mântuire. Și dacă mântuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate înteresa în lumea aceasta, ce mai are rost?
Dumnezeu să ne ajute, să ne dea această vedere și harul Său, ca să judecăm pe aproapele nostru ca pe noi înșine, să-l iertăm ca pe noi înșine, să-l iubim ca pe noi înșine. Căci pentru aceasta a venit Dumnezeu pe pământ și doar în acest fel putem răspunde iubirii Lui pe care a revărsat-o și o revarsă pururea asupra noastră și asupra lumii întregi.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 74-76
