Învierea Domnului la Catedrala Episcopală din or. Ungheni

1901

În noapte Învierii Domnului nostru Iisus Hristos 15 aprilie 2017, Prea Sfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a împărţit sutelor de credincioşi clerici aflaţi în faţa Catedralei Episcopale “Sf.Cnz. Alexandru Nevski” din or.Ungheni, Focul Haric, adus de către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove, de la Mormântul Domnului de la Ierusalim.

Slujba Învierii a fost oficiată de Prea Sfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Episcopale.

La finalul slujbei, Prea Sfinţia Sa a rostit şi un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanța sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos pentru viața creștinilor: Inima cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști. De ce ? Pentru că Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este vestea cea bună, unică, în sensul că ea este temelia vieții creștine. De aceea, Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor în prima sa epistolă zicând: Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este propovăduirea noastră și zadaranică este și credința voastră. Deci, creștinul este cel care mărturisește în primul rând că Hristos a Înviat și așteaptă cu speranță învierea morților și viața veacului ce va să fie, după cum mărturisim în Simbolul Credinței”.

         În continuare, Ierarhul a vorbit despre semnificația duhovnicească a slujbei Învierii Domnului: ”Semnificația slujbei din noaptea aceasta este profundă și bogată. Mai întâi de toate, cântările sunt bogate, dar și gesturile simbolice liturgice pe care noi le săvârșim. În biserică, atunci când începe slujba de Înviere, se sting toate luminile. O singură lumină mai rămâne aprinsă, aceea de pe Masa Sfântului Altar. De ce întuneric în biserică înainte de proclamarea Învierii Domnului ? Și de ce doar o candelă rămâne aprinsă ? Întunericul simbolizează mormântul și iadul. Hristos a coborât cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Său unit cu Dumnezeirea Sa în iad. Pentru că era unit trupul cu Dumnezeirea Sa, El nu a intrat în stricăciune, iar sufletul Său fiind unit cu Dumnezeirea Sa nu a putut să fie ținut în iad. Deci, sufletul îndumnezeit al lui Hristos care a coborât la iad este simbolizat de lumina din candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Hristos Domnul după ce a biruit iadul cu strălucirea Slavei Sale se unește cu trupul și Înviază din mormânt.”.

         Chiriarhul a arătat că salutul pascal ”Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat!” nu este o formă folclorică, ci este o mărturisire de credință: ”Sfântul Apostol Pavel ne spune în acest sens: De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a Înviat te vei mântui. Deci, credința în Dumnezeirea și Învierea Lui este condiția mântuirii noastre. Sfântul Apostol Pavel adaugă: Căci cu gura se mărturisește, cu inima se crede spre dreptate și cu gura se mărturisește spre mântuire. Degeaba credem noi în gândul nostru doar că Hristos a Înviat, dacă nu-L mărturisim cu gura. Prin aceasta arătăm că suntem creștini și toată credința Bisericii este rezumată în salutul pascal: Hristos a Înviat!”.

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului a continuat cu partea numită Canonul Învierii Domnului și cu oficierea în Catedrala Episcopală a Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur de către Prea Sfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei Episcopale, în prezenţa a sute de credincioşi.

La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţia Sa a adăugat: ”Cu prilejul acestei sărbători mari și sfinte vă dorim pacea și bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu, pentru dumneavoastră și pentru cei dragi ai dumneavoastră. Așa cum am spus după predica de la începutul slujbei de Înviere, acum la sfârșitul Liturghiei, pentru cei care au rămas până la sfârșit, am pregătit câte un cozonac, un ou roșu și o Pastorală. Această tradiție mai recentă am văzut că aduce bucurie celor care sunt prezenți pentru că este un simbol al tradiției noastre, deoarece sărbătoarea aceasta este o sărbătoare atât a Bisericii, cât și a fiecărei familii creștine. […] Așa cum am postit împreună șapte săptămâni, acum împărțim împreună câte un simbol al Sfintelor Paști”.


Articole postate de același autor
2319

Trump, mesaj către Congresul SUA pe tema avortului și infanticidului: „Toți copiii, născuți și nenăscuți, sunt chipul lui Dumnezeu”

Președintele Donald Trump a participat ieri la The State of the Union Adress și a transmis un mesaj ferm pro-viață către Congresul SUA. A criticat guvernatorii din New York și Virginia pentru promovarea avortului până la naștere și a infanticidului și a cerut Congresului 8să interzică avortul copiilor care sunt capabili să simtă durerea. „Nu […]