Activități pentru tineri și cu implicarea tinerilor, în perioada pascală, discutate de către ierarhii Bisericii

3265

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a primit, astăzi, 11 aprilie, în audienţă pe Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, cu care a discutat mai multe aspecte ale vieţii eclesiale, inclusiv referitoare la pregătirile pentru Praznicului Învierii Domnului.

În cadrul întrevederii, Episcopul de Ungheni și Nisporeni a adus la cunoștința Întâistătătorului despre organizarea a unui șir de activități pentru tineri și cu implicarea tinerilor, în perioada pascală, printre care:

– Seminarul Metodologic Republican ,,Școala și Biserica: parteneriat pentru educație’’, ediția a VI-a, ce se va desfășura în perioada 27-28 aprilie la Ungheni.

– Activități pentru tineri în perioada dintre Înviere și Cincizecime, organizate de Asociația Tinerilor Ortodocși din Republica Moldova, patronată de PS Episcop Petru.

– Lansarea revistei Călăuza monahală, gânduri duhovnicești pentru monahi și mireni.

După prezentarea obiectivelor de către PS Petru, Mitropolitul a venit cu câteva sugestii de optimizare a muncii în direcţiile enumerate, pentru ca Biserica să devină în special pentru tineri, o alternativă sănătoasă provocărilor şi tendinţelor negative contemporane.

La final, PS Episcop Petru i-a făcut o invitație Întâistătătorului pentru a vizita în luna mai a.c. Episcopia de Ungheni și Nisporeni.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
830

China, razboi împotriva creștinilor. O femeie a fost îngropată de vie sub dărămături, încercând să se opuna demolării unei biserici

  Persecutiile asupra crestinilor din China continua, guvernul fiind acuzat ca ingradeste libertatea religioasa. O femeie, care a fost omorata in timp ce incerca sa opreasca demolarea unei biserici crestine din China, a devenit un simbol al luptei impotriva persecutiilor guvernului, noteaza Express. Ding Cuimei a fost impinsa intr-o groapa saptamana trecuta, fiind ingropata de […]

Articole postate de același autor
5897

Ar fi mai bine să fii singură decât să fii iubita unui om care nu te merită

O studentă avea un prieten. Când acesta i-a propus să se culce cu el, fata s-a împotrivit. Ca să o pedepsească, tânărul a părăsit-o si s-a împrietenit cu colega ei de cameră, care îsi pierduse fecioria încă de când era la liceu. Într-o seară, când colega i-a mărturisit ce se întâmplase, biruită de deznădejde, studenta […]