Părintele Ioan, preot slujitor la Mănăstirea Durău din județul Neamț:
La hirotonie, episcopul îi dă preotului pe un talger Însuși Trupul lui Dumnezeu, Trupul Cel Viu în veac, și îi spune așa:„Primește odorul acesta care se va cere de la tine la a doua venire” – cuvinte care înseamnă: „Pe toți cei pe care îi spovedești și îi dezlegi, cu toți aceștia trebuie să vii în față mântuiți”. Doamne, iartă-ne pe noi, preoții duhovnici! Nu știu cum o să fie cu mântuirea noastră...
Odată, unui părinte din Ardeal îi murise cineva din parohie spânzurat. Nu știa ce să facă și până la urmă așa a procedat: a trimis oamenii înainte, împreună cu cel mort, și preotul mergea ultimul. Plângea și spunea: „Doamne...! Doamne...! Iartă-mă, că pe acesta l-am pierdut”. La înmormântare a făcut rugăciunea Miezonopticii (catisma 17) și n-a mai zis nimic. L-au înmormântat undeva lângă cimitir, într-un colț (n.r. – așa cum cere rânduiala pentru cei care comit suicid) și s-a dus la mormântul rudelor celui adormit și a făcut un parastas, pomenindu-i pe toți, cu tot neamul lor cel adormit. Și așa și-au mângâiat și apropiații sufletele.
Să știți că este cumplit când simți că pierzi un ucenic, când pierzi pe cineva văzând că nu știi cum să-l ajuți. Și aceasta din cauza răutăților și a neputințelor noastre. Dar nu înțelegem că a fi ucenic înseamnă ceva extraordinar. E ca în război. Fiecare soldat, în război trebuie să pună pieptul pentru comandantul său, pentru că dacă el cade, toți cădem. Nu știm ce înseamnă asta și îi judecăm pe preoți. Chiar dacă i-ați vedea făcând păcate mari, să vă rugați și să plângeți pentru ei.
sursa doxologia.ro
