Noi apariții editoriale

439

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Consiliul Editorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova a publicat a doua ediție a cărților Slujbele Postului Mare pentru Prima săptămână și respectiv Săptămâna Patimilor, destinate slujitorilor altarului și pentru strană.

Lucrările cuprind în sine textul integral, descris pas cu pas, al rânduielilor slujbelor specifice primei săptămâni a Postului Mare și a Săptămânii Patimilor. Dată fiind complexitatea slujbelor acestei perioade, cărțile sunt de un real folos citeților și cântăreților la strană (chiar și celor mai puțin inițiați în rânduielile tipiconale), dar și slujitorilor sfintelor altare. Cărțile au coperțile cartonate și sunt tipărite în condiții grafice de calitate.

sursa eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
77

Cum se dobândeşte smerenia în viaţa de familie?

Care este rolul femeii într-o familie creştina în vremurile noastre? Şi cum se dobândeşte smerenia în viaţa de familie? Răspuns: Rolul femeii în familie este acelaşi cu rolul bărbatului în familie. Doi oameni, bărbat şi femeie, vin împreună la Biserică pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Scopul cel mai de seamă al unirii lor în […]