Actualitate

Rugăciunile bisericii au mare putere

5835

În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinți sub numele de „Moșul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi vine însă trist la starețul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia.

-Cinstite părinte, am împrumutat pe un vecin al meu din sat cu 7000 de lei, când i-am cerut banii înapoi, nu vrea să mi-i dea. Eu pe încredere i-am dat, fără martori și fără dovadă scrisă. „Fă ce vrei”, mi-a zis. „Dă-mă în judecată”. Iar eu i-am zis: În judecată nu te pot da, însă te dau în judecata lui Dumnezeu.” „Fă ce vrei că mie nu-mi pasă”. Am venit deci, părinte, să dau 40 de slijbe pentru el și Dumnezeu să hotărască.

– Bine, moș Vasile, nu te întrista! Noi facem 40 de slujbe (LIturghii). Să ai încredere că Dumnezeu îl va întoarce și-ți va da împrumutul înapoi. După trei săptămâni de slujbe, moș Vasile vine repede la părintele stareț și-i spune:

-Cinstite, părinte, vă rog să încetați slujbele, că vecinul mi-a dat înapoi banii.

– Cum ți i-a dat, moș Vasile?

-Iată ce s-a întâmplat: În prima săptămână de slujbe, i-a murit un bou de jug, în a doua săptămână i-a murit celălalt bou, iar în a treia săptămână i se îmbolnăvi copilul de moarte.

Văzând pedeapsa lui Dumnezeu, s-a speriat vecinul meu și a venit la mine în miezul nopții cu banii pe care i-am împrumutat. Eu n-am vrut să-i primesc. I-am zis:” Lasă să facă Dumnezeu dreptate!”. Iar el a căzut în genuchi în fața mea și cu lacrimi m-a rugat să primesc banii și să-l iert, că iată îi moare copilul. Atunci am început și eu a plânge, i-am primit datoria, l-am iertat și vă rog, cinstite părinte, să opriți slujbele și să vă rugați pentru sănătatea copilului, ca nu cumva să moară.

– Bine, moș Vasile, oprim slujbele și ne vom ruga pentru sănătatea și vindecarea copilului. După puține zile copilul s-a făcut sănătos și trăiește și astăzi.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovnicești, Ed. Mănăstirea Sihăstria 2010, p. 109-110


Articole Asemănătoare
3732

Dumnezeu are nevoie de o inimă care sincer Îl caută şi vrea să-L primească

Dumnezeu este aici, alături, şi Însuşi ne trimite ajutorul prin mâna Sa invizibilă. Şi deşi El ne-a lăsat pentru folosul nostru întregul ciclu bisericesc, dar şi El ne poate ajuta mereu fără orice mijlocitor vizibil. Uneori, nu doar de un cuvânt al nostru e suficient, sau chiar şi de un gând. Acest lucru ar trebui […]

Articole postate de același autor
4893

Sfatul din iad

Intr-o carte veche din Sfântul Munte, un duhovnic, iscusit în poveţe, a lăsat închisă într-o întâmplare, învăţătura aceasta: „Un preot cu frica lui Dumnezeu şi grija păstoriţilor săi, se ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putinţă, să întoarcă pe cei rătăciţi din calea pierzaniei şi să-i întărească în cuvântul lui Dumnezeu. […]