Sângele lui Hristos

262

La începutul secolului nostru, un preot cu credința îndoelnică, la o Sfântă Liturghie a adunat Sfintele Daruri și le-a pus împreună cu miridele de pe Sfântul Disc în Sfântul Potir. Se pare, însă, că degetele lui se atinseră în acel moment de Sângele Domnului.

Absent și indiferent, acesta și-a șters miinile de felon și n-a respectat regula care cere preotului să se șteargă foarte bine cu buretele, apoi să meargă la spălător și după aceea să-i împărtășească pe credincioși. Cand a luat în mâini Sfântul Potir și s-a întors către popor, să rostească ,,Cu frica de Dumnezeu…” toți înmărmuriți, au vazut pe felon urme de sânge, lăsate de mâinile lui pe veșmânt.

Oamenii au strigat, iar acela s-a întors și a așezat tulburat Sfântul Potir pe Sfânta Masa, pierdut, fără să știe ce să facă. Și-a scos felonul și l-a agațat undeva în Sfântul Altar. Și pentru multe zile, Sângele a rămas pe felon, cu mărturie neminciunoasă a Tainei înfricoșătoare și a Jertfei de pe Golgota…, sânge aprins, adevărat, viu, închegat…, Sângele lui Hristos.

Indiferența preoților în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii este o dovadă de necredință și de lipsă de evlavie. Doamne miluiește-ne!

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.262


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
2126

În Duminica a VI-a după Paști, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naștere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în scuarul Catedralei Mitropolitane “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Serviciul divin a fost săvârșit în prezența credincioșilor care au venit în scuarul Catedralei,  spre a mulțumi Atotțiitorului pentru mila Sa nemărginită, dar și pentru a-I […]

Articole postate de același autor
5475

De ce deseori drepții suferă, iar păcătoșii sporesc?

Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă, precum și dreptatea este întotdeauna iubitoare. Dumnezeu are în sine bunătate, iubire și dreptate absolută, dar în același timp are și fericire absolută. Iar dreptatea, iubirea și binele se manifestă în această lume având în sine și fericirea. Așadar, când oamenii se îmbogățesc cu ele, în același timp ei câștigă și fericirea. Însă […]