Cel mai greu se pare că e postul limbii

1587

Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?

Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
891

Să zicem „Tatăl Nostru” cu lacrimi

Doi bătrâni din satele de pe Valea Bistriței s-au urcat în autobuzul de Târgu-Neamț, să meargă spre casă. Unul a zis către celălalt: -Suntem supărați, măi frate, că de o lună de zile nu a căzut o picătură de ploaie și ni se usucă toate pe câmp. – Da, măi frate, pentru păcatele noastre ne […]

Articole postate de același autor
21

Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?

În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea […]