Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei

2525

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău. Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, numeroși credincioși au trecut pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei.

Poporul binecredincios, având în frunte pe Arhipăstor s-a rugat cu multă umilință și nădejde pentru ca Domnul să-i ajute pe cei care în genunchi așteaptă milă și ajutor ceresc.

Mai ales este îmbucurător faptul că printre creștinii prezenți la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, au putut fi observați numeroși copilași și bătrâni, lucru ce arată legătura strânsă dintre generații, clădită pe credința în Hristos și pe învățătura Bisericii Ortodoxe, acest lucru fiind un indicator de netăgăduit al importanței pe care o are credința în sufletele oamenilor noștri și speranța de a clădi un viitor întemeiat pe poruncile lui Dumnezeu.

Tot astăzi, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Vlădica Vladimir a citit Canonul Sf. M. Mc. Teodor Tiron, iar mai apoi, conform datinii, a sfințit coliva care a fost împărțită enoriașilor.

Coliva are o semnificatie profundă și tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos și pe membrii ei, cei vii și adormiți, care se găsesc împreună în rugăciune. De aceea, la sfârșitul parastasului, când preotul binecuvântează coliva, creștinii se apropie, apucă cu mânile de marginile farfuriei și o leagană în semn de oferire către Dumnezeu.

Odată cu primirea colivei, credincioșii au primit şi binecuvântarea arhierească și îndemnul Mitropolitului de a fi cu luare aminte la viața Sf. Teodor Tiron, la semnificația duhovnicească a colivei și de a trăi atât perioada Postului Mare, precum și întreaga viață după exemplul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
378

O expresie a grijii iubitoare pe care Biserica noastră o are față de copii, de Ziua Internațională a Copiilor

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată cu o acțiune ce s-a desfăşurat în scuarul Catedralei mitropolitane şi a constat în lansarea de lampioane colorate. Evenimentul organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a reprezentat un prilej de bucurie atât pentru copii, cât şi pentru părinții acestora. La final, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan […]

Articole postate de același autor
5247

Care sunt principalele cauze de divorț?

Care sunt principalele cauze de divorț? Căsătorindu-se oamenii nu-și dau suficient de bine seama de ce fac asta și așteaptă de la căsnicie nu ceea ce ar trebui să aștepte. Ce așteapă omul de la căsnicie? Fericire! Și bine face, dar trebui să înțeleagă că apar dificultăți foarte serioase și că pentru a le face […]