“Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor…”

2463

În cea de-a doua zi a Postului Mare în Catedrala mitropolitană Nașterea Domnului au răsunat din nou cuvintele rugăciunii: “Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.”

Și în această zi de citire a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârșit de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și slujitorii Catedralei mitropolitane, numărul credincioșilor care au hotărât să înceapă Sfântul și Marele Post după îndemnul Evangheliei și al Sfinților Părinți, a fost iarăși, unul impunător.

Avându-l exemplu vrednic pe Întâistătător, enoriașii s-au afundat în rugăciunea pocăinței și a nădejdii în marea milostivire a Atotțiitorului, cerând iertare pentru păcatele săvârșite în slăbiciuni și ispite, dar și întărire pentru o viață vrednică trăită în Legea lui Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
245

PS Siluan, Episcop de Orhei, a citit a treia parte a Canonului de pocăință al Sf. Andrei Criteanul la catedrala mitropolitană

În seara zilei de miercuri din prima Săptămână a Sfântului și Marelui Post, 21 februarie 2018, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, a oficiat în cadrul Pavecerniței Mari a treia parte a Canonului […]

Articole postate de același autor
6298

Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii în închisoarea Jilava

Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de demnitate, verticalitate, cuviință, înțelepciune, și, cel mai important, de credință adevărată. Temnițele comuniste din România au dat neamului sute, dacă nu mii de martiri, viețile carora, din păcate, nu se studiază în școli, în universtăți, […]