Actualitate

Slujbă de Bobotează la Mănăstirea Hâncu. Cei mai curajoşi enoriaşi s-au scufundat în apa rece ca gheaţa (VIDEO)

2695

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi Boboteaza, zi în care a fost botezat Mântuitorul Iisus Hristos în apa Iordanului. La miezul nopții a fost oficiat serviciul divin şi s-a săvârşit Slujba de Sfinţire a Aghiasmei celei mari. Peste o mie de persoane s-au adunat la Mănăstirea Hâncu pentru a lua aghiazmă și pentru a se scufunda în apa sfințită.  

Tradițional, la Mănăstirea Hîncu slujba începe la miezul nopții. Asta nu i-a oprit pe creștini să vină și să aștepte ore în șir apa sfinţită. Cei mai curajoşi au intrat în apa rece ca gheaţa despre care spun că în noaptea de Bobotează are puteri vindecătoare.

"Avem foarte mulți ani de cât venim aici și mi-a trebuit foarte mult curaj. Anul acesta am adunat toți anii și tot curajul, și am făcut-o și îl mulțumesc lui Dumnezeu."

"Ce se petrece aici este o minune pentru noi. Am mai făcut într-un an și un an întreg noi nu am răcit, nu am bolit și sunt încredințată că o să ne prindă bine și o să ne facă bine și anul accesta la fel."

"Se zice, dacă te scalzi în seara de azi, tot anul vei fi sănătos, te ferește Dumnezeu de boale, de toate și își merge bine."

Preoții spun că apa sfinţită vindecă nu doar rănile trupeşti, ci şi cele sufleteşti.

"Prin gustarea apei cele sfințite toți să ne facem mai buni, mai înțelepți, mai răbdători, mai credincioși, mai aproape de Dumnezeu. Se sfințesc sufletele și trupurile noastre", a declarat duhovnicul Mănăstirei Hâncu, Pavel Tăbăcari. 

La final, enoriașii au urmărit un spectacol cu focuri de artificii, iar cei care au intrat în apă s-au încălzit la rug.



Articole postate de același autor
23

Orice clipă a vieţii noastre este un prilej de rugăciune

Fie­care cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâm­plă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt […]