Slujba Privegherii în cinstea Praznicului Arătării Domnului

2182

În seara ajunului Praznicului Arătării Domnului, PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi a săvârșit rânduiala Privegherii Praznicului, alcătuită din Pavecernița Mare, Litia și Utrenia sărbătorii.

Prin botez, Luminătorul și Izbăvitorul nostru, chip de rob luând, vine să se boteze de către rob, iar Înaintemergătorului i se bucură sufletul, înspăimântându-se și cutremurându-i-se mâna în același timp, căci și oștile cerești participă la aceasta.

Apele Iordanului îl primesc astăzi pe Cel ce ne-a învrednicit pe noi de iertare, căci plecându-Și creștetul Înaintemergătorului, sfărâmă prin aceasta capetele diavolilor.

Sărbătoarea de astăzi este închinată arătării Prea Sfintei Treimi la Botezul Domnului: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Acum, când Prorocul Ioan atinge creștetul Stăpânului în apa Iordanului, cerul și pământul se îmbracă în strălucirea sfințeniei aduse lumii de Cel ce Se botează, Care în chip preaslăvit ni se descoperă nouă astăzi. Căci prin pogorârea Sa în Iordan, ne-a ridicat pe noi la cunoașterea voinței Tatălui, a cărui glas S-a auzit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17).

Prin primirea botezului de la marele Proroc și Înaintemergător Ioan, Mântuitorul Hristos a plinit toată dreptatea și voia lui Dumnezeu privitoare la mântuirea și „sfințirea noastră” (I Tesaloniceni 4, 3). Sfântului Ioan Botezătorul i s-a descoperit prin Duhul Sfânt că Pruncul dumnezeiesc Iisus, care S-a născut în Betleemul Iudeii, este Cel ce a venit să ne mântuiască, după cum relatează și Sfântul Ioan Evanghelistul: „Şi Ioan a mărturisit, zicând: „Văzut-am Duhul ca pe un porumbel din cer pogorându-Se şi cum a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m’a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Cel peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 32-34).

Bucuria izvorâtă nouă tuturor din peștera de la Betleem se prelungește în inimile noastre astăzi prin sfințirea lui Hristos în apa Iordanului, așa cum glăsuiește una din cântările noastre bisericești: „Prin baie este mântuirea, prin apă Duhul și prin afundare se face suirea noastră la Dumnezeu” (Stihiră de la Laude).

Îl vedem cu ochii credinței pe Mântuitorul Hristos, căci în toate slujbele la care participăm în aceste zile sfinte simțim prezența Mântuitorului și lucrarea Duhului Sfânt: „Și acum, prin trimiterea Sfântului Tău Duh, vino și sfințește apa aceasta”, cum am auzit astăzi în rugăciunile pe care le-au înălțat preoții noștri. Duhul Sfânt este Cel care coboară asupra apelor și le sfințește, căci orice sfințire își are izvorul ei în lucrarea soteriologică a Duhului, prezent până la sfârșitul veacurilor în viața Bisericii, mai ales în Tainele ei. Îi simțim prezența Duhului Sfânt și binefacerea asupra sufletului și trupului în fiecare gând și faptă pe care le îndreptăm către Dumnezeu. Prin lucrările Duhului Sfânt primim putere ca să fim fii ai Bisericii, să păstrăm învățătura Ei și să prisosim pururea în dragoste unii față de alții.

Gustând cu toții din apa sfințită a Bobotezei, să ne facem părtași adevărului de credință proclamat atunci, la Botezul Domnului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17), și să primim în sufletele noastre lumina cea cerească, lumina Duhului Sfânt, prin care să ne bucurăm împreună de sfințenia și mântuirea pe care a adus-o Domnul Iisus Hristos lumii întregi.

sursa http://manastireacurchi.md/


Articole Asemănătoare
2934

„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne…” Botezul Domnului celebrat la Catedrala mitropolitană

În ziua în care creștinătatea Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, enoriașii Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din mun. Chișinău s-au reunit în rugăciune la un serviciu divin praznical oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir. Creștinii veniţi de la primele ore ale dimineţii au aşteptat cu multă evlavie momentul sfinţirii Aghesmei. Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea […]

Articole postate de același autor
1721

„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre” – Biserica USM şi-a serbat hramul

Biserica Ortodoxa prăznuiește la 2/15 februarie Întâmpinarea Pruncului Iisus în templul din Ierusalim. Sărbătoarea este și hramul capelei Universității de Stat din Chișinău. Slujba prilejuită de praznicul Întâmpinării Domnului, a adunat la biserica universitară numeroşi credincioşi care au venit să împartă bucuria sărbătorii și să aducă mulțumire lui Dumnezeu. În acest an bucuria duhovnicească a creștinilor […]