Actualitate

Portalul „Altarul Credinţei”- un an de activitate. Bilanţuri şi perspective.

2219

La 15 ianuarie 2001 a ieşit de sub tipar primul număr al ziarului mitropolitan „Altarul Credinţei”. Anul trecut la aceeaşi dată a fost lansat portalul www.altarulcredintei.md. Zilele acestea a fost lansată o primă versiune a radioului online: http://89.45.207.120:9300/index.html?sid=1, care în curând va putea fi accesat de pe pagina electronică a publicaţiei.

Luni, 16 ianuarie, cu binecuvântarea şi participarea PS Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, la biserica USM a avut loc o şedinţă de lucru, la care au participat cei care s-au implicat şi au râvnă să se implice în acest proiect mediatic bisericesc.

Au fost abordate trei direcţii primordiale ale proiectului:

Revistă, care va fi tipărită bianual şi aici sunt invitaţi jurnalişti, teologi şi alte persoane care scriu pe teme religioase.

Portal, care are nevoie de colaboratori, pe care urmează să-i iniţiem.

Radio online, care va avea nevoie de autori şi informaţie utilă în format audio.

Episcopul Ioan a transmis mesajul de binecuvântare şi de încurajare pentru tinerii prezenţi din partea Mitropolitului Vladimir, care susţine acest proiect mediatic. „Altarul Credinţei devine un misionar în ţarina ortodoxiei din ţara noastră. Urmează să le facem invitaţie cât mai multor oameni dornici de a face misiune şi printr-o publicaţie ortodoxă. Aici veţi găsi de la predici la interviuri şi analize teologice, sfaturi duhovniceşti şi atâtea lucruri ziditoare de suflet”, a menţionat Episcopul Ioan.

Natalia Lozan, redactorul portalului, a menţionat că pagina www.altarulcredintei.md, a devenit într-un an primul portal de spiritualitate creştin-ortodoxă, având 95 de mii de abonaţi şi între 25-30 de mii de vizitatori zilnic. O grijă aparte trebuie să fie acordată diasporei, de unde circa 70 la sută dintre vizitatori fiind de peste hotarele ţării”, a menţionat N. Lozan.

Din acest an echipa redacţională urmează să fie extinsă până la 15 persoane.

Fiecare colaborator a prezentat viziunea sa privind îmbunătăţirea publicaţiei şi i s-au atribuit sarcinile pentru următoarea lună. Cei prezenţi au împărtăşit din gânduri şi doleanţe, încercând să identifice modalităţi de a spori prezenţa ortodoxiei autohtone în mediul online.

În acest an urmează să fie tipărite două numere ale revistei şi să fie mai multă informaţie în format video şi audio.

Dacă puteţi contribui cu ceva la extinderea echipei „Altarul Credinţei” şi aveţi timp, dragoste şi competenţe de a colabora, îndrăzniţi să ne contactaţi la nr. de telefon: 079481586 – pr. Octavian Moşin sau [email protected].

 


Articole Asemănătoare
7869

Credinţa în culorile unui plastician de la Hârbovăţ, Anenii Noi

Ion Rotaru este un pedagog ajuns la 75 de ani, care întreaga viaţă s-a dăruit artei plastice şi educaţiei tinerilor din satul Hârbovăţ, r. Anenii Noi. Prin intermediul nepoatei sale, studenta Victoria Botnari, l-am cunoscut pe acest om demn, care a citit Scriptura şi a încercat să o prezinte în culori pentru cei care vin […]

Articole postate de același autor
199

„Să învățăm să fim femei!”

  Fetele ar trebui să poarte fuste tot timpul, în orice ocazii? De ce? Pentru că sunt fete. O fată care poartă pantaloni nu se bucură că este fată și nu-i dă slavă lui Dumnezeu pentru acest dar. Cunosc această dramă din propria experiență. Nu cred că purtarea pantalonilor este un mare păcat, dar cred […]