Actualitate

Slujire arhierească la Mănăstirea cu hramul „Sf. Femei Mironosițe Marta și Maria” din s. Hagimus, r. Căușeni

348

În cea de-a treia zi după Nașterea Domnului, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea cu hramul „Sf. Femei Mironosițe Marta și Maria” din s. Hagimus, r. Căușeni.

Cu acest prilej, în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de către stareța sfintei mănăstiri, Egumena Marta (Cușnir).

După rugăciunea domnească, cu binecuvântarea PS-lui Siluan, Iereul Adrian Savciuc, clericul mănăstirii, a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și pătimirile Mucenicului Ștefan.

După oficierea Te Deum-ului de mulțumire, PS Siluan a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța soteriologică a evenimentului Întrupării Domnului, făcând tangențe și la viața și martiriul Sf. Mucenic Ștefan.

Episcopul de Orhei a mulțumit Maicii Starețe și obștii monahale pentru primirea aleasă de care a avut parte, transmițând totodată binecuvântarea Întâistătătorului BOM și alese felicitări cu prilejul Sfintelor Sărbători.

La rândul său, duhovnicul mănăstirii, Pr. Arhim. Andrei (Cotruța) a mulțumit Prea Sfințitului pentru rugăciunea comună, dorindu-i multă sănătate și întărire de la Dumnezeu în slujirea arhierească la care a fost chemat.

La sfârșit, Ierarhul a ascultat cetele de colindători și a oferit daruri tuturor.

Sursa: http://manastiri.md/


Articole Asemănătoare
168

Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a liturghisit la biserica „Sf. Cuv. Onufrie” din s. Brăviceni, r. Orhei

Sâmbăta – 28 aprilie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Onufrie” din s. Brăviceni. În dimineața zilei, Episcopul a fost întâmpinat cu aleasă bucurie și dragoste creștinească de către parohul bisericii Protoiereul mitrofor Roman Leu, […]

Articole postate de același autor
351

Praznicul Naşterii Domnului sărbătorit la Catedrala Episcopală ,,Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni

În această noapte binecuvîntată de Dumnezeu cînd întreaga făptură prăznuieşte Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, întîmpinat de clericii catedralei episcopale, îmreună cu numeroşi copii şi mulţime de credincioşi, a săvîrşit Sfînta şi Dumnezeeasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni.    Sfînta şi Dumnezeeasca Liturghie a fost […]