Actualitate

Adunarea anuală comună a stareţilor, stareţelor şi protopopilor din cuprinsul Eparhiei Chişinăului

2044

Joi, 29 decembrie, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, a avut loc adunarea anuală comună a stareţilor, stareţelor şi protopopilor din cuprinsul Eparhiei Chişinăului.

La eveniment au fost prezenţi Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituţională şi Realţii cu Mass-Media, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan şi Protopop al Sectorului I, Chişinău, protopopi, stareţi şi stareţe din Eparhia Chişinăului.

În prima parte a întrunirii, ÎPS Mitropolit Vladimir, după ce a anunțat ordinea de zi a adunării, a făcut o trecere  în revistă a celor mai importante evenimente eclesiastice şi misionare ce au avut loc în acest an, printre care se enumeră și canonizarea celor doi mari sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova: Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni și Cuvioasa Maică Agafia de la Cușelăuca.

La fel, Mitropolitul a făcut și o diagnosticare a activității mănăstirilor şi protopopiatelor, prezentând slujitorilor atât faptele și evenimentele majore de succes, cât și nereușitele din unele comunități, propunându-se soluții în acest sens.

Arhipăstorul le-a cerut celor prezenţi implicarea mai stăruitoare în activităţile misionare, îndemnându-i să fie cu mai multă luare aminte asupra disciplinei clericale și a rolului preotului în societate.

În cea de-a doua parte a adunării, Întâistătătorul a oferit cuvântul Episcopilor Vicari, care au raportat despre situația actuală a bisericilor şi mănăstirilor, insistând în special asupra evenimentelor petrecute în ultimul trimestru al acestui an.

De asemenea, în cadrul întrunirii au fost puse în discuţie mai multe subiecte de o importanță vitală pentru viața comunităților, precum problema predării disciplinei Religia în școli, colaborarea dintre Biserică și autoritățile publice locale, invazia sectară în anumite comunități din protopopiat, ș. a.

Totodată, a avut loc prezentarea revistei mitropolitane „Altarul Credinţei”, ce a fost editată într-un număr dublu la sfârşitul acestui an calendaristic. Redacţia revistei a adus sincere mulţumiri abonaţilor, îndemnând oamenii de bună credinţă să susţină apariţia unicei reviste ortodoxe din ţară, abonându-se la orice oficiu poştal (Indicele de abonare – 21556).

La finalul adunării, Vlădica Vladimir a mulțumit stareţilor, stareţelor şi protopopilor  pentru activitatea rodnică pastorală și misionară, dar și pentru slujirea jertfelnică, demnă și armonioasă pe care o desfășoară în comunităţile pe care le păstoresc, dorindu-le să aibă parte de multe împliniri pastorale și de bucurii sfinte în mijlocul credincioșilor.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
2801

Ziua Internațională a Familiei, marcată în scuarul Catedralei mitropolitane din Chișinău

  În Republica Moldova a fost marcată astăzi Ziua Internațională a Familiei. Cu această ocazie, în Capitală au fost organizate mai multe manifestaţii culturale. În scuarul Catedralei Mitropolitane începând cu ora 19.00 a avut loc flash-mobul „O rugăciune și un gând bun pentru familia Moldovei”, după care a urmat un concert cu participarea corului de […]

Articole postate de același autor
3636

Sfântul Mormânt a fost deschis pentru prima dată. Descoperirea lespezii pe care a fost aşezat Trupul lui Hristos

Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555 d. Hr., fiind acoperit cu marmură. Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Mitropolitul Isihie de Kapitoliada, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei şi alţi părinţi hagiotafiţi (din comunitatea Sfântului Mormânt), s-au deplasat miercuri la Biserica Învierii pentru a fi martori ai descoperirii, a […]