Actualitate

Când crești copii, cum să-ţi mai faci timp pentru rugăciune?

4824

Astăzi trăim o viață foarte stresantă și extenuantă, încât mulți zic: „Nu mai am timp nici măcar de rugăciune. La sfârșitul zilei sunt atât de obosit.”

Părintele Paisie sfătuia: Este mai bine pentru o mamă să se ocupe de creșterea copiilor…O mamă (dacă nu lucrează cu normă întreagă) le poate vorbi copiilor săi despre Hristos; le poate citi Viețile sfinților. Astfel, în același, timp se va ocupa și de formarea sa spirituală, și își va lustrui sufletul, și îl va face plin de strălucire duhovnicească. Viața spirituală a mamei va ajuta, într-un mod ascuns sufletele fiilor săi.

Astfel, copiii săi vor trăi bucuroși, iar ea va fi fericită pentru că Îl va avea pe Hristos în ea. Dacă o mamă nu va găsi timp să rostească măcar „Sfinte Dumnezeule…”, cum poate ea să aștepte să fie sfințiți copiii ei? Când face treburile casnice, nu se poate ruga ea oare în același timp? Pe mine mama m-a învățat rostirea rugăciunii lui Iisus. Când eram copii și eram neastâmpărați, și mama era cât pe ce să ne certe, îmi aminteam că spunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătoasa.” Când punea pâinea în cuptor, spunea: „În numele Domnului Iisus Hristos și al Fecioarei Maria.”

Și oricând croșeta sau cocea pâine spunea permanent rugăciunea lui Iisus. În acest fel, ea era blagoslovită, la fel și pâinea și mâncarea pe care o făcea, dar și cei care mâncau din ele mai târziu.

sursa http://poruncaiubirii.agaton.ro


Articole Asemănătoare
5252

IPS Ierotei Vlahos: Rugăciunea este ardere după Dumnezeu

– De curând a apărut în limba română cartea Preasfinției voastre despre învățătura Părintelui Ioannis Romanidis, „Dogmatica empirică”. În ea întâlnim o serie de afirmații surprinzătoare, care ar trebui să pună pe gânduri pe orice creștin trăitor în Biserică. Una dintre ele este faptul că omul, până nu ajunge la Rugăciunea minții, este bolnav. Ce […]

Articole postate de același autor
144

Dacă omul are harul lui Dumnezeu, întreaga lume primește binecuvântare

Omul a fost întotdeauna speranţa lumii, speranţa animalelor, speranţa plantelor, a naturii, speranţa pământului şi a cerului. Acestea singure nu se pot izbăvi, singure nu se pot sfinţi; dacă le sfinţeşte omul, se sfinţesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfinţim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine aghiasmă. Dacă […]