Știm bine că postul nu constituie un scop în sine, ci un mijloc de a ne curăța sufletele de rugina păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să postim nu doar de bucate, ci îndeosebi de păcate. Însă și hrana consumată ne va ajuta sau, dimpotrivă, ne va împiedica să transformăm ajunarea într-o veritabilă școală duhovnicească a pocăinței, a luminării spirituale.
Împrumutând o serie de tradiții de la alte popoare ortodoxe, ce și-au „adaptat” rânduiala postului la condițiile moderne, numeroşi credincioși, ba chiar clerici, răspândesc falsa informație că în post se pot consuma „fructe de mare”. Unde mai pui că starea de incertitudine o sporește ambiguitatea unor stareți ori preoți de mănăstiri care, imitând rânduiala Sfântului Munte Athos, consideră firesc consumul așa-ziselor fructe de mare în post.
Ce facem însă cu fructele de mare? Spune o tradiție că într-un post călugării din Sfântul Munte nu mai aveau ce mânca și atunci Maica Domnului li s-a arătat, îngăduindu-le să consume fructe de mare. Așadar, dezlegarea s-a făcut doar într-o situație limită, nu pentru toate posturile. Noi ne-am cere osândă zicând că am rămas așa de săraci, încât nu avem cu ce ne pregăti hrana, trebuind să recurgem doar la fructele de mare. Să adăugăm că respectivele alimente costă așa de „ieftin”, încât, parafrazând o zicere, aș spune: „am ajuns prea săraci ca să nu consumăm astfel de delicatese”.
Termenul de „fructe de mare” se folosește în vocabularul culinar de puţină vreme. În unele păți ale lumii sunt numite „roadele mării”, o denumire care cred că se apropie foarte bine de adevăr. Vasăzică fructele de mare nu reprezintă alimente vegetale, ci anumite specii de crustacee, moluște – deci animale marine ori de apă dulce, folosite în alimentație. Crustaceele au corpul alcătuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasă (creveţi, crabi, langustine, homari), iar moluştele au corpul moale, închis adesea într-o cochilie (scoici, midii, stridii). Tot în categoria moluștelor se includ aşa-numitele „cefalopode” (calmari, sepii, caracatiţe). Potrivit specialiștilor în alimentație, carnea de crustacee conţine niveluri proteice ridicate, cuprinse între 17g%– 21,5g%, asemănător cu peștele (crap 18,9%, macrou 22%). Pe lângă concentraţia ridicată de omega-3 – însemnând aproximativ 85% din grăsimile totale – apar concentraţii mari de colesterol. Creveţii conţin cea mai ridicată cantitate de colesterol repartizată la 100g ingerate, peste 150mg, urmaţi de homari, cu circa 95mg. Pentru comparație, un ou de găină având 60 grame conţine la fel de mult colesterol ca 100g de homar. Nutriționiștii precizează că „fructele de mare” au un conţinut energetic ce variază între 89 cal – 105cal/100gr. Aceeași cantitate de piept de pui la grătar conține 99 calorii.
Când se mănâncă roadele mării în Sfântul Munte Athos? Consumul de cefalopode și crustacee în posturi îl reglementează o tradiție legată de osteneala privegherilor lungi, istovitoare. Cine a mers în Sfântul Munte a observat că în posturi se face dezlegare la icre sau „fructe de mare” doar sâmbăta ori duminica și în sărbători, însă numai după privegheri de toată noaptea și după ce, în prealabil, de luni până vineri inclusiv, monahii nu s-au hrănit decât cu fructe și legume, uscate sau cel mult fierte, fără untdelemn.
S-ar cădea să tragem niște concluzii. Vă las pe fiecare să vă răspundeți: este bine să consumăm carne de animale marine în post? Eu unul consider potrivită reîntoarcerea la postul tradițional românesc, fără importuri de obiceiuri culinare străine de credința ori simțirea noastră. Întâi de toate, să nu uităm că în post trebuie să experimentăm o altfel de foame: cea după Dumnezeu.
sursa doxologia.ro
