Îmi închipui nevoinţa vieţii dumneavoastră. Dar nu vă grăbiţi, draga mea, spre mângâieri, odată ce v-au căzut sorţii să lucraţi duhovniceşte, ci mai degrabă deprindeţi-vă să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu; numai atunci răbdarea voastră capătă un conţinut nou şi va deveni o nevoinţă mântuitoare a lucrării pentru Dumnezeu.
Acum cel rău se năpusteşte iarăşi asupra dumneavoastră, însă de data aceasta din altă direcţie. Dumnezeu v-a dat să vedeţi starea duhovnicească mizerabilă în care vă aflaţi, ceea ce reprezintă darul lui Dumnezeu şi minunea redobândirii vederii duhovniceşti.
Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să trăim cu nădejdea că, dacă Domnul a intrat deja în viaţa dumneavoastră atunci când eraţi întunecată şi întru întuneric, cu atât mai mult acum, când vă străduiţi să-I ieşiţi întru întâmpinare, chiar așa cu stângăcie şi lipsită de putere, credeţi că vă va lăsa? Vrăjmaşul vă dă anume aceste gânduri, vrând să vă împingă în păcatul disperării şi al deznădejdii. Şi iarăşi vine căderea. Să nu se întâmple asta! Când vrăjmaşul se apropie cu deznădejdea de dumneavoastră, fugiţi cu gândul la iubirea fără margini a lui Dumnezeu şi la milosârdia Lui. Iar când se va ridica mândria, amintiţi-vă de adâncimea căderii dumneavoastră.
Aşa să vă petreceţi toată viaţa, în lupta cu sine şi cu vrăjmaşul. Pace va fi, cu milostivirea lui Dumnezeu, numai după moarte. Pe pământ nu-i Rai şi nici noi nu suntem îngeri.
Din Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 50-51
