Pr. Arsenie Boca – Care-i slujba care trebuie?

906

Vin oamenii la Biserică pentru Cuvântul lui Dumnezeu strâmtoraţi de necazuri. Cei mai mulţi sunt necăjiţi şi bolnavi. Află aici că păcatele-s izvorul tuturor bătăilor de la Dumnezeu. Bate Dumnezeu păcatele, ca să te laşi de ele.

Tu, nepricepând, zăboveşti în ele, ba şi la vrăjitoare te duci, să îţi facă pe întors - că aşa-i orbia neştiinţei: te gândeşti la orice, numai la păcatele tale nu. Dar tu nici nu ştii că ai păcate şi care anume. Nu ştii pentru care pricină are Dumnezeu vrajbă cu tine de-ţi merge rău. Aşa fiind, dai slujbă: aici banii tăi nu se primesc: aici ţi se cere un lucru mare: ceea ce cere Dumnezeu de la tine: să-ţi mărturiseşti asupra ta păcatele şi de-acu încolo să nu le mai faci şi nu va mai fi bătaia lui Dumnezeu peste tine, ci darul lui Dumnezeu.

Pentru aceasta, însă trebuie: Post, Rugăciune, Vreme (grăbiţii întârzie). Adică: Biserică, şcoală, spital, căci relele ce au intrat în 30 de ani nu ies în 3 zile sau 3 minute. Trebuie răbdarea de o vreme mai lungă. Cine rabdă ajunge la o bună cunoştinţă de sine şi de Dumnezeu. Abia de aici încolo e nădejde să schimbe Dumnezeu cele rele de pe tine şi să-ţi dea cele bune, nu numai aici, ci şi în viaţa veşnică (cf. Ezechiel 18, Faptele Apostolilor 3).

Nu vrea Dumnezeu să rămâi în întuneric până la sfârşit, ci te mai trimite la şcoală. Aşa şi voi.

Din Părintele Arsenie "Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur


Articole Asemănătoare
242

Dacă Hristos ar fi avut un singur moft, mântuirea noastră ar fi fost imposibilă!

O credință care se manifestă numai la vreme de pace nu este altceva decât îmbătare cu apă rece. O credință din care faci numai război și pentru care te pui cap în cap cu toată lumea nu-i altceva decât o credință de scandalagiu. Singura credință lucrătoare și de care, acum, avem nevoie este acea credință […]

Articole postate de același autor
540

„Binecuvântat eşti, Cel ce vii întru numele Domnului!” Duminica Floriilor la Mănăstirea Suruceni

„Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana Celui dintru ­înălţime, binecuvântat eşti Cel ce vii întru numele Domnului.”  Numeroși credincioși au fost prezenți duminică, 21 aprilie 2019, în ziua Intrării Domnului […]