Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită Domnului şi ai păstrat aceste simţiri chiar în vremuri în care puţini sunt cei care mărturisesc pe faţă că sunt credincioşi.
Cine nu are păcate mai mici sau mai mari, cine este eliberat de neputinţele omeneşti şi de năvălirea vrăjmaşului atunci când se tulbură conştiinţa? Furtunile trec şi omul iarăşi se încălzeşte la căldura iubirii dumnezeieşti. Astfel, se poate spune că toată viaţa cădem şi ne ridicăm, ne poticnim şi ne îndreptăm. De ce a îngăduit Domnul să fie aşa? Oare nu pentru că El a venit să mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu?
Nu pot rosti nicicum acele cuvinte pe care ţi le şopteşte vrăjmaşul, căci cunosc, nu din cărţi, ci din experienţă, greutatea războiului duhovnicesc. Din iubire pentru făptura lui Dumnezeu şi din iubire de Dumnezeu nu pot să păcătuiesc prin răpirea a ceea ce aparţine Unicului Dumnezeu. Vrăjmaşul cleveteşte împotriva mea, străduindu-se să te despartă de iubirea mea.
Din Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 34-35
