Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor (Luca 8:26)
S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului. Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar, deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau religie, dar o religie formală. Religia spunea că evreul nu trebuie să mănânce carne de porc. Gadarenii însă aveau turme de porci. Făceau comerţ, un comerţ nelegiuit, interzis de legea mozaică. Căutau doar la jalnicele lor interese şi nimic mai sus. În ţinutul gadarenilor nu împărăţea Dumnezeu; împărăţea satana. Şi dovezi sunt demonizaţii. Ţinutul lor avea mulţi demonizaţi. Unul dintre ei era fiară sălbatică. Îşi sfâşia hainele, rupea obezile cu care era legat, alerga prin munţi, intra prin peşteri, locuia în morminte, în compania oaselor celor morţi, arunca cu pietre. Nu îndrăznea nimeni să treacă pe acolo. Era o frică şi o groază în acel ţinut. Şi totuşi, acest om sălbatic deodată s-a schimbat. Aşa ne spune Evanghelia astăzi. Cum s-a întâmplat asta?
Cel care l-a schimbat a fost Hristos. Hristos a dezrădăcinat din inima sa demonul şi acel om sălbatic s-a îmblânzit şi a devenit cel mai liniştit om. Hristos, un astfel de bine, i-a făcut. I-a făcut un bine şi familiei lui, a făcut un bine şi satului său. După acesta, ce-ar fi trebuit să facă gadarenii? Ar fi trebuit să iasă satul întreg şi să-I spună lui Hristos: îţi mulţumim. Dar ei au făcut contrarul. Au ieşit toţi afară şi i-au zis lui Hristos: Fugi, să nu te mai vedem! Şi Hristos a plecat. Aceştia au fost gadarenii despre care vorbeşte astăzi Evanghelia. Iubitori de argint, avari, individualişti, nerecunoscători, vrednici de milă şi de trei ori ticăloşi, oameni demonizaţi.
Astăzi există demonizaţi? Există gadareni? Fericiţi am fi să nu existe demoni şi demonizaţi. Şi totuşi există. Dacă cineva se îndoieşte, să-l trimitem în Kefalonia. Acolo se adună toţi demonizaţii. Nu sunt nebuni, există o diferenţă: altceva este nebunul, altceva demonizatul şi altceva cel ce suferă cu nervii. Pe aceşti demonizaţi îi leagă cu lanţuri şi le rup ca pe nişte aţe. În clipa în care se scot sfintele moaşte (ale cuviosului Gherasim din Kefalonia, tocmai prăznuit pe 20 octombrie n.tr.) urlă ca lupii. Când apropie crucea de fier a Sfântului Gherasim, demonizaţii strigă: Ne-ai ars!… Demonul se zvârcoleşte şi spumegă. Mulţi din demonizaţi se vindecă acolo. Există, aşadar, demonizaţi.
Dar, în afară de demonizatul din Evanghelie, în afară de demonizaţii din Kefalonia, există şi alţi demonizaţi, într-adevăr demonizaţi. Şi aceştia sunt cei mai mulţi. Ca să-i vezi pe aceşti demonizaţi, citeşte cartea unui scriitor rus – Dostoievski, carte care se numeşte „Demonii”. Fiţi atenţi şi judecaţi. Demonizatul din Evanghelie nu se duce noaptea acasă. Dar, nu cumva şi astăzi există mulţi care nu se duc noaptea la casele lor?
Odată am fost nevoit să trec cu maşina, noaptea târziu, printr-un sat şi văd deodată patru oameni că duceau pe un altul. Am crezut că este mort. Cobor şi văd o tânără de 25 de ani plângând. E mort? – am întrebat. Aaa, îmi zice, nu este mort. Este beat. Nu vine acasă. Merge la crâşmă şi după miezul nopţii se întoarce astfel, într-o stare jalnică. Iată demonizatul!
Aşadar, unul are demonul beţiei. Vreţi să vedeţi şi altul? Îl vezi pe altul că s-a înroşit, deoarece a văzut în ziar că odrasla altuia a intrat primul la facultate. O vezi pe alta, nu vorbeşte, îi vine să moară, deoarece vecina s-a măritat şi a luat un soţ bun. Unul din cei mai mari demoni este demonul urii, al invidiei. Îl vezi pe altul care se află continuu în tribunale şi pune palma pe Evanghelie şi face jurământ mincinos?! Acesta are demonul răzbunării, demonul tribunalului. Îl vezi pe altul care se scoală şi-şi numără lirele? Trec văduve şi orfani şi nu dă nimic! Nici apă nu dă îngerului său. Acesta are demonul iubirii de arginţi şi al avariţiei. Îl vezi pe altul care îşi deschide gura şi scoate şerpi şi scorpii? Este cel care huleşte şi înjură pe Maica Domnului, pe Hristos, candelele, candelabrele, toate. Iată deci că există demonizaţi. Aceştia sunt demonizaţii societăţii umane.
Trebuie să înţelegem că trăim nişte vremuri rele. Astăzi nu împărăţeşte Hristos şi nici Sfânta Lui Evanghelie! Astăzi împărăţeşte satana. Astăzi societatea noastră este condusă de satana de la o margine la alta. Satana în şcoli, satana în familie, satana în tribunale, satana pe drumuri, satana la teatre, satana pretutindeni. Stăpâneşte în lume. Acesta este stăpânitorul lumii, înaintea căruia cad şi se închină toţi. Într-o sută de creştini caută să găseşti unul şi care să împlineacă voia lui Dumnezeu. Astăzi oamenii sunt ca şi gadarenii, ba şi mai răi. După cum aceia L-au izgonit pe Hristos, tot aşa Îl izgonim şi noi şi îl chemăm pe satana. Unde este desfrânare şi adulter, acolo este satana. Unde este lăcomie şi iubirea de argint, acolo este satana. Unde este ură şi invidie, acolo este satana. Unde sunt divorţuri şi ferirea de a nu face copii, acolo este satana. Acolo unde se înjură, acolo este satana. Acolo unde este jurământul mincinos, acolo este satana. Acolo unde este ateismul, acolo este satana. Unde este nemulţumirea, acolo este satana, şi toate acestea există acum în lume. Prin urmare, împărăţia iadului stăpâneşte.
Satana pretutindeni! Dar, va zice cineva: Aşa cum le zici, lucrurile sunt fără întoarcere, pline de deznădejde. Nu! Nu deznădăjduim. Hristos a venit să şteargă cuvântul ”deznădejde” şi să scrie „nădejde”. Pentru că, cine este puternic să schimbe omenirea? După cum pe demonizat nu l-a schimbat decât numai Hristos, astfel şi lumea doar Hristos poate s-o schimbe.
Într-un sătuc aproape de graniţă erau treisprezece alcoolici. S-a dus medicul, le-a ţinut o predică minunată. Nu l-au ascultat. S-a dus poliţia, nu au ascultat. S-a dus primarul; nu l-au ascultat. Astăzi, din treisprezece alcoolici au mai rămas doar trei. Cum s-a întâmplat minunea? Am trimis un preot. (Există două categorii de preoţi: preoţi-Iude şi preoţi care Îl iubesc pe Hristos). Am trimis acolo un preoţel neînvăţat. S-a dus în casele alcooliştilor. Şi s-a pocăit cu dânşii şi, din treisprezece, zece şi-au spart paharele; nu mai beau. Adică unde există grijă şi lucrare duhovnicească, unde există predică şi cateheză, acolo lumea se îndreaptă. Exact acest scop îl are Biserica noastră. Biserica se numeşte liman, Casă a lui Dumnezeu, izgonitoarea demonilor. Da, nu este minciună; cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Intră negru, dar iese alb ca zăpada. Intră păcătos, dar iese sfânt. Intră tâlhar şi devine mărturisitor al credinţei. Aceste minuni le face Sfânta noastră Biserică.
Şi concluzia noastră care este? Că singura cale de a ne mântui este să credem cu sinceritate în Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se închină toate, îngerii şi toţi sfinţii. Amin.
† Augustin, Mitropolit de Florina, Prespes şi Eordea Komanos,
20.10.1974
