În cadrul campaniei „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” au fost vizitate trei instituții medicale

2269

Dialogul dintre medicină şi Biserică, dintre medici şi preoţi se dovedeşte a fi viabil şi necesar, deoarece în centrul acestei problematici ne întâlnim cu omul suferind, cu omul bolnav trupeşte şi sufleteşte, cu omul care în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.

În această săptămână în cadrul campaniei „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” au fost vizitate trei instituții medicale:

  • Institutul de Medicină Urgentă
  • Spitalul Clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă”
  • Instituția Medico Sanitară Publică „Maternitatea Municipală Nr. 2”

Părintele Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale însoțit de preotul Mihail Bortă, consilier în cadrul Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media au dialogat cu conducerea acestor spitale aspecte privind dezvoltarea relației de parteneriat și solidaritate între actul medical şi cel pastoral, care este benefică în primul rând celui aflat în suferinţă.

Având în vedere, că recent a fost încheiat în premieră un acord de colaborare cu Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, preotul Mihail Bortă, desemnat pentru deservirea spirituală a acestei instituții a venit cu propunerea amenajării unui compartiment de carte moral-spirituală în cadrul bibliotecii spitalului.

La Spitalul Clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă” și Instituția Medico Sanitară Publică „Maternitatea Municipală Nr. 2” s-a discutat cu conducerea despre elaborarea unui parteneriat de colaborare.

În discuția cu Directorul Spitalului Clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă”, Dl Victor Deatişen, medic-infecţionist, părintele Marin Cij i-a adus la cunoștință intenția membrilor Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale de a organiza conferințe, întruniri și discuții moral-spirituale cu personalul medical și pacienții spitalelor.

Vizitând Instituția Medico Sanitară Publică „Maternitatea Municipală Nr. 2” preoții au comunicat cu personalul medical aspecte legate de misiunea preotului la patul bolnavului, mai ales în situaţii-limită, când viaţa pacientului atârnă de un fir de aţă.

Pentru toţi cei care ajung pe un pat de spital, ajutorul medical este foarte important. Vindecarea trupească este posibilă prin stăruinţa medicilor, prin profesionalismul lor, dar dacă nu i se dă bolnavului şi un suport spiritual, acesta va depăşi mult mai greu suferinţa.

Campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” inițiată de Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale în colaborare cu Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media are menirea de a crea punți de colaborare cu Instituțiile Medicale din mun. Chișinău și intensificarea misiunii preoţeşti alături de actul medical.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
2007

Zece ani de activitate misionară în cadrul unității 1001 DTC, MAI

La data de 15 martie 2017 a fost organizată deplasarea militarilor în termen a brigăzii 1 mobil-operative a Departamentului Trupelor de Carabinieri la Biserica ,,Invierea Domnului” mun. Chişinău unde au primit ,,Taina Mărturisirii,, şi ,,Taina Sfintei Impărtăşanii”. La Mănăstirea Doina din capitală, amplasată în incinta cimititului „Sf. Lazăr” din Chișinău a fost săvârșită Liturghia Darurilor […]

Articole postate de același autor
1637

Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În prima sâmbătă a Postului Mare, închinată Sfântului Marelui Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat numeroși credincioși ai urbei. Sâmbăta, în Post, este o zi „euharistică” marcată prin săvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan […]