Când te-ai sculat dimineaţa din somn, întâi să povăţuiască în viaţa ta nevinovata rugăciune. Dă repede cu apă rece pe ochi să sară somnul, fă trei închinăciuni în faţa sfintelor icoane şi apoi începe cu rugăciunile începătoare: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”
Apoi: „Împărate ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, .Preasfântă Treime”, „Tatăl nostru”, „Crezul”, „Psalmul 50” … şi celelalte.
Rugăciunea este maică şi împărăteasă peste toate faptele bune şi aduce în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Ea uneşte şi lipeşte pe om de Dumnezeu şi îl face un duh cu El.
Orice rugăciune-i bună, dacă o zici cu frica lui Dumnezeu şi cu atenţie. Eşti acasă, eşti pe drum, eşti în camera ta, eşti la lucru, eşti la câmp, oriunde, tu înalţă mintea către Dumnezeu. Şi zi cum poţi, dar zi mereu! Că cel ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii.
Să nu căutăm noi trepte de rugăciune înaltă, că aceasta-i mândrie! Noi ne rugăm cum putem, iar Dumnezeu, văzând că sufletul se chinuieşte să se înveţe a se ruga, când ştie darul Lui, îl învredniceşte de momente de rugăciune curată.
Şi atunci, acela caută însingurare, să fie numai cu Dumnezeu. Cum spune dumnezeiescul Ioan Scărarul: Cela ce pe dulceaţa rugăciunii o a aflat, pururea voieşte să fie singur. Şi Sfântul Isaac Sirianul zice: Cela ce pe dulceaţa rugăciunii o a aflat, va fugi de gloate ca un asin sălbatic! El vrea să rămână în dulceaţa aceea şi în vorbirea cu Dumnezeu oricând. Şi vorbăria şi treburile şi altele îl sustrag de la rugaciune, dar lui îi pare rău.
Extras din Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol 8, Editura Episcopiei Romanului, p. 68
