În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista Dumnezeu. Așa cum, să spunem, acum 500 de ani, oamenilor le lipsea credința că ar fi posibil telefonul fără fir.
Dar istoria ateismului ca ideologie, în credințele și consecințele sale, este departe de a fi așa nevinovată. Niciun gest al nostru, prin însăși natura sa de act intenționat, nu este liber de o încărcătură etică. Fiecare gând, fiecare afirmație, fiecare gest sau acțiune. Toate au un sens, toate ne consumă timpul pe care îl avem de trăit. Și chiar dacă unii dintre noi neagă un sens al existenței, și deci un scop al vieții trăite, existența acestui sens este independentă de decizia noastră. Așa cum nașterea noastră și structura noastră de persoane raționale este independentă de decizia noastră. “Am fost aruncați” în această lume.
Necredința crește și formează personalitatea celui care nu crede. Îi determină deciziile și opțiunile. Cât va dărui și ce va cere, cât va reproșa și cât va ierta, ce va face și ce nu va face, ce va spune și ce nu va spune, ce va citi și ce nu va citi, unde va merge și unde nu va merge. Toate deciziile îi vor fi modelate și diriguite de necredința sa la fel cum credința omului credincios operează similar, dar pe alte căi. În aceasta constă asemănarea fundamentală dintre ateism și religii. De aceea ateismul este și el o religie în sine: a negației, a absurdului, a nimicului, a relativului, a iraționalității profunde și contrare superficialei aprecieri a științelor.
Nu orice ateu este criminal. Nu orice ateu este violent. Dar orice ateu, prin însăși constituția necredinței, va fi indiferent față de anumite lucruri. Indiferența va lăsa loc manifestării altora mai violenți, altora care fac pasul și ucid. Fiindcă într-o lume care nu are sens, o lume care nu are scop ca întreg, crima este simplă întâmplare materială. Valorile sunt subiective, inventate. Nu există drept la viață real, ci este doar o fabulație evolutivă, un accident genetic. Cursul evoluției putea conduce la o cu totul altă stare de lucruri, în care crima să fi fost unanim acceptată și violența practicată fără restricții.
Deși nu este așa, regimurile totalitare nu au ezitat să ducă până la capăt consecința ideologică a ateismului: dacă este cazul, se poate ucide în voie. Începuturile modernității și avansarea în istoria modernă a dus la creșterea numărului de războaie. Nașterea modernității coincide în mare măsură cu Reforma protestantă, reformă care a produs numeroase tulburări sociale grefate pe situații politice deja tensionate între pincipii locali din diferite regiuni ale europei și papalitatea catolică. În această perioadă au avut loc așa numitele războaie religioase, deși în fapt, cauzele și scopurile conflictelor au depășit cu mult simplele diferende religioase. Este poate mai drept să spunem că simplele diferende religioase nu ar fi putut în niciun caz provoca asemenea conflicte, și tot interesele de putere au fost principalul motor al violențelor.
Dar cu cât ne îndepărtăm de Evul Mediu, și pe măsură ce societatea progresează economic, politic și tehnologic, natura războaielor devine din ce în ce mai clară ca fiind una pur seculară și cu mult mai sângereoasă decât orice cunoscuse pînă atunci omenirea. Studiile arată că dintr-un total de 1723 de războaie pe care le-a cunoscut omenirea, numai 123 au fost identificate ca fiind de natură religioasă. Adică aproximativ 6%. Dintre acestea, mai mult de jumătate (66) au legătură cu Islamul.
Însă ca număr de victime, raportul este covîrșitor în partea războaielor care au avut ca motiv dorința seculară de putere și filozofiile materialiste. Iată câteva cifre reprezentând numărul de victime asociat câtorva dictatori:
Joseph Stalin – 42.672.000
Mao Zedong – 37.828.000
Adolf Hitler – 20.946.000
Chiang Kai-shek – 10.214.000
Vladimir Lenin – 4.017.000
Hideki Tojo – 3.990.000
Pol Pot – 2.397.000
“Aproximativ 170 de milioane de bărbați, femei și copii au fost împușcați, bătuți, torturați, înjunghiați, arși, înfometați sau exploatați până la moarte; îngropați de vii, înecați, spânzurați, bombardați sau uciși în oricare din miile de feluri în care guvernele au adus moarte asupra cetățenilor neajutorați și asupra străinilor. Numărul morților poate fi chiar de 360 de milioane de oameni. Este ca și cum specia noastră ar fi fost devastată de o ciumă neagră modernă. Și așa a și fost, dar de o molimă a Puterii, nu a unei bacterii.” (R. J. Rummel – Lethal Politics and Death by Government)
Avortul: un masacru mai mare decât toate masacrele la un loc
Dar de departe cel mai sângeros război este cel dus cu precădere după sfîrșitul celui de-al doilea război mondial împotriva copiilor și a femeilor obligate, de multe ori, direct sau indirect, să își ucidă de bună voie proprii copii.
Este un război mut politic și ideologic, dus cu toate armele propagandei cu care în trecut regimurile totalitare și-au impus ideologiile. S-a impus prin minciună, prin stâlcirea realității, prin manipulare mediatică și teroare intelectuală.
De la decretul dat de regimul Ceaușescu pentru interzicerea avortului, 10.000 de femei și-au pierdut viața în România datorită condițiilor în care au ales sau au fost forțate să opereze întreruperea vieții fătului. Dar cu siguranță, un număr mult mai mare de femei, în exact aceleași condiții de viață, au ales să facă efortul acceptării copilului și creșterii lui. Mulți, poate, din cei care astăzi promovează fără remușcări uciderea copiilor nenăscuți, nu ar fi fost aici să susțină uciderea altora. La fel cum comuniștii preferau uciderea și eliminarea altora în numele unui ideal, unei idei, unei ideologii, la fel și astăzi, partizanii ideologici ai unei religii criminale preferă eliminarea unor copii nevinovați.
Și de ce vor asta? Declarativ, pentru idealuri socialiste gen egalitate, educație, bunăstare. În realitate, singurul motor al acestor crime este confortul și libertinajul sexual. Un aici și acum al plăcerilor materiale. Familiile cu mai mult de 2 copii sunt batjocorite, privite cu condescendență, intoleranță și agresivitate tipice unui regim totalitar, bazat pe ură, crimă și propagandă ideologică mârșavă.
Numărul victimelor avortului, al copiilor uciși în pântecele mamelor lor, depășește cu mult pe cel al tuturor războaielor din toată istoria umanității. Dacă în România, 10.000 de femei au murit sau au fost ucise prin avorturi clandestine, după 1989 mai bine de 20.000.000 de copii au fost uciși fără drept de apel în numele unui simplu principiu. Al credinței că este mai bine așa. Că oricum acel copil nu are suflet. Fiindcă suntem doar materie și acolo e doar un ghem de celule. Fiindcă nu există Dumnezeu. Fiindcă ateismul justifică avortul. Fiindcă ateismul justifică crima. Fiindcă ateismul este cea mai sângeroasă credință și cea mai criminală ideologie din istoria umanității.
sursa http://avereabisericii.ro/
