„Tristețea este rana sufletului” (Sf. Ioan Gură de Aur)
Nu fiecare zi e plină de lumină. Mai sunt și dintre cele sumbre. Dar important nu este cum e timpul afară, ci cum te simți sufletește.
Mă apasă o tristețe profundă și sunt mâhnit, pentru că oamenii nu vor să-și schimbe viața, nu se întorc cu fața spre Dumnezeu, irosesc zile, ani, chiar întreaga viață pe lucruri de nimic…
Pe de altă parte, sunt conștient de faptul că nu sunt în stare să răstorn munții și să schimb mentalitatea, atitudinea, caracterul, năravurile și moravurile celor din jur.
Urmează să-mi schimb atitudinea față de tot ce mă înconjoară. Să-mi schimb ochii.
Lumea necesită a fi acceptată și iubită așa cum este, cel mult ajutată să tindă spre o viață îmbunătățită. Dumnezeu este cel care face minuni, noi doar îi cerem ajutorul pentru noi și pentru aproapele. Iată ce ne zice Sf. Siluan Athonitul: „Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări, şi nici aia adevărat; ele aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăță mintea şi ea vede mai bine totul.” Să ne corectăm vederea prin rugăciune!
Nu avem dreptul să lăsăm aripile în jos, nu e voie să cădem în deznădejde, ci să ne încredem în ajutorul Celui de Sus și să luptăm pentru o viață înduhovnicită. Foarte profund la acest capitol este Nicolae Steinhardt. Iată câteva spicuiri din operele sale: „Există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluţie şi numai strigătul instantaneu îţi poate controla angoasa. Există şi o fericire exaltată dacă, în loc de a urla spui: Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai făcut om şi m-ai înzestrat cu liberul arbitru. Pot îndura, pot răbda. Nu cârtesc, nu mă vait, nu mă dau bătut, mă ţin tare, sfidez Realitatea, o fac de ruşine şi ocară. Nu degeaba m-ai făcut om… În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!)… Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur… ”
Schimbându-ne atitudinea, apropiindu-ne de aproapele nostru, așa cum este, ne apropiem de Dumnezeu. Astfel, ne apropiem de dragoste, care face minuni, sparge ghețari, încălzește inima și ne face să ne bucurăm de viață, care e un dar de nedescris.
„Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa.” – ne spune Sf. Maxim Mărturisitorul. Să alegem a fi în ceata celor veseli și plini de viață în dragostea lui Hristos și norii tristeții se vor risipi!
Preot Octavian MOȘIN
