Un preot pe nume Párdos, din Peloponez, a venit la mine mine în Monemvasía, rugându-mă să îl îmbrac cu sfânta schimă a monahilor. Înclinam cu bunăvoință spre rugămintea lui și, după ce mai întâi l-am catehizat, am săvârșit tunderea; și dându-i veșmântul schimei monahale, i-am schimbat numele în Petru. Și nevoindu-se alături de noi acest fericit monah, iată că tatăl lui cel după trup cu multă stăruință l-a chemat să meargă să se nevoiască undeva aproape de locul său natal, așa că a plecat de lângă mine. După ce s-a dus la ai săi, în castrul numit Eníklio, a căzut grav bolnav și la scurtă vreme a adormit întru Domnul, primind răsplata nevoințelor sale, așa după cum adeveresc minunile care se petrec în fiecare zi la mormântul său și care dau mărturie pentru îndrăzneala pe care o dobândise el înaintea lui Dumnezeu.
Într-o zi, pe când stăteam de vorbă cu acest pururea pomenit monah, a venit vorba și despre ieșirea sufletului din trup, precum și despre chipul cum îl osândesc și îl prind în cursă pe om duhurile viclene, și atunci mi-a zis:
”Un prieten al meu s-a îmbolnăvit și, când m-am dus să îl vizitez, mi-a spus: după cum îmi văd starea, preacuvioase părinte, cu siguranță mă aflu aproape de ora morții mele. Dacă îmi îngădui, aș dori să spovedesc înaintea sfinției-tale păcatele mele. Iar eu i-am răspuns: spovedește-le fără de rușine, frate al meu, pentru că toți păcătuim fiind oameni stricăcioși și toți cădem în păcat, pentru că ne împinge în ispită vrăjmașul nostru comun, satana. Cu toate acestea, milostivirea lui Dumnezeu nu poate fi biruită de mulțimea păcatelor noastre, dacă ne apropiem de El cerându-I cu pocăință sinceră și adâncă să ne ierte. Și a început acela cu inimă bună să își spovedească păcatele.
După ce s-a încheiat spovedania, au venit să îl vadă rude și prieteni; și stând prietenii lui și cu mine și ascultându-l, dintr-o dată se întoarce către cealaltă parte a patului și spune: Dumnezeu să îți dăruiască ani mulți, domnul meu!. Și cum era și firesc ne-am tulburat și ne-a cuprins frica, dar ne-am gândit că vede vreo vedenie. Acela privea neîncetat către același punct, spunând: da, cu adevărat, domnul, am săvârșit și aceasta, dar m-am spovedit la preot. Și după puțină vreme l-am auzit spunând: și acestea le-am săvârșit, domnul meu, dar și pe acestea le-am spovedit la preot. Mai apoi: nu, domnul meu, aceștia spun minciuni, nu am săvârșit acestea. Mă calomniază prin aceste acuze. A spus multe asemenea, uneori: da, am făcut acestea, dar m-am spovedit, iar alteori nu, aceștia spun minciuni și mă osândesc pe nedrept. Și apoi a spus: cât despre actul despre care vorbesc ei, domnul meu, Domnul Dumnezeu cunoaște că nu am dorit să îl iau, dar m-au atras alți proști ca mine spunând: «mergi să îl furi de la mama ta și să îl dai funcționarului, iar acela îți va da bani, și vei avea și binecuvântare de la Dumnezeu». Și acestea toate, domnul meu, sunt adevărate. Puțin după aceasta îl auzeam spunând: minciuni spun despre mine, domnul meu, și mă osândesc pe nedrept, însă, cercetează, și dacă este adevărat ce spun ei, predă-mă morții. La un moment dat a spus: Zici, domnul meu, să pleci și să te întorci după trei zile? Dacă ai frica lui Dumnezeu, dacă voia-ți este să mă iei, ia-mă de acum, pentru că nu mai rabd să mă chinuiesc în această agonie încă trei zile. Și din nou a spus: să mergi, domnul meu, iar eu te voi aștepta după trei zile, iar Domnul Dumnezeu să-ţi dea ție mulți ani.
În tot acest timp bolnavul repeta cuvintele înfricoșatei și nevăzutei sale judecăți, iar noi cu toții ascultam cu frică mare și cutremur, stăpâniți în același timp și de o mare uimire față de cele întâmplate. Iar când bolnavul și-a întors capul către noi, l-am întrebat:
— Frate al meu, ce au fost toate cele ce spuneai și cu cine ai vorbit?
Iar el a răspuns spunând:
— Poate crezi cumva că mi-am pierdut mințile și am luat-o razna? Sau poate sunteți voi orbi și nu vedeați pe trimisul împărătesc și pe bărbații prea-luminați care îl însoțeau și nici pe arapii de lângă ușă?
— Care trimis împărătesc? Îl întreb.
— Acel famen, îmi răspunde, care până adineauri mi-a vorbit și al cărui chip strălucea mai mult decât soarele, iar veșmintele lui luminau ca lumina. Nu a apucat bine acesta să vină cu bărbații cuvioși și prealuminați ai alaiului său, că au prins înainte niște arapi, cu totul negri și murdari, să arunce flăcări din ochii lor, s-au așezat acolo în ușă și au început să mă osândească și să îmi spună toate păcatele pe care le-am săvârșit și pe care nu le-am săvârșit, ci erau scornite de ei. Iar când trimisul împărătesc m-a întrebat: cumva sunt adevărate cele ce spun arapii?, despre cele ce le știam că le săvârșisem, îi spuneam: da, domnul meu, acestea le-am săvârșit, dar le-am spovedit la preot, iar despre cele ce știam că nu săvârșisem îi spuneam: minciuni spun aceștia, nu am săvârșit acestea, mă calomniază osândindu-mă pe nedrept.
Atunci eu l-am întrebat din nou:
— Iar actul despre care ai vorbit ce era cu el? Nu mi-ai spus nimic despre aceasta.
— Credeam, mi-a răspuns, că nu era nimic important, de aceea nici nu am spovedit aceasta.
— Și despre ce este vorba? l-am întrebat.
Iar el mi-a răspuns:
— Mama mea avea un rob și a semnat un act prin care îi acorda libertatea, însă păstra acel act spunând: după moartea mea, acest act să fie dat robului și să fie liber să plece unde dorește și binevoiește. Acel rob însă era foarte viclean. S-a dus la niște cunoscuți ai mei care m-au sfătuit să fur actul de la mama și să îl dau robului și mi-au promis să îmi dea și bani pentru asta. Eu, din păcate, am căzut victimă înșelăciunii lor, am furat actul și i l-am dat robului, fără să iau banii pe care mi-i promiseseră. Robul, desigur, îndată ce a luat actul, nu mai dorea să slujească mamei mele; mama a bănuit ceva și a început să caute actul și, negăsindu-l, s-a indignat și a început să îl blesteme pe hoț. Iar eu, deși o auzeam blestemându-l adeseori pe hoț, nu i-am spus nimic. La acestea se refereau demonii întunecați. Ei spuneau, desigur, și multe altele, pe care eu nu le-am săvârșit. Iar când mă întreba trimisul Împăratului despre toate acestea, îi răspuneam: spun minciuni, domnul meu, mă calomniază osândindu-mă. Totuși, tu cercetează acestea, și dacă se dovedesc adevărate, atunci omoară-mă. Atunci trimisul împărătesc i-a alungat pe arapi și mi-a spus: mergi și pregătește-te pentru tundere, să te îmbraci cu sfânta schimă a monahilor, iar după trei zile voi veni să te iau. Eu însă i-am spus atunci: dacă vrei să faci aceasta, domnul meu, ia-mă acum, pentru că nu mai rabd să mă chinuiesc încă trei zile. Iar acela mi-a spus: nu, nu, mergi și fă ce îți spun și după trei zile voi veni să te iau. Iar eu i-am spus: Domnul Dumnezeu să îți dea ani mulți, domnul meu. Și îndată s-a făcut nevăzut de la fața mea acesta și însoțitorii lui.
Noi, auzind cele povestite, am simțit cu adevărat o mare uimire și spaimă, văzând ce înfricoșător sfârșit ne așteaptă, câtă vreme acela, după ce și-a rânduit în cele mai bun chip averea și după ce a îmbrăcat sfânta schimă monahală, s-a odihnit întru Domnul după trei zile.
Sursa: P.V. Páschou, Anghelotókos érimos [Pustia cea zămislitoare de îngeri], Athena: ed. Armós, pp. 68-73.
