El era un barbat robust, cu o voce puternica si cam dur in modul lui de a fi.Ea era o femeie dulce si delicata. S-au casatorit. El se ingrijea de casa si de educatia copiilor.Copiii au crescut, s-au casatorit, au plecat. O poveste ca multe altele…
Dar, pe cand toti copiii s-au aranjat, femeia si-a pierdut zambetul, deveni din ce in ce mai slabita si mai palida. Nu mai reusea sa manance si in scurt timp nu s-a mai ridicat din pat.
Preocupat, sotul o duse la spital pentru investigatii medicale.
Au venit la capataiul ei medici si apoi specialisti faimosi. Nici unul nu reusea sa descopere dece boala suferea. Clatinau din cap.
Ultimul specialist il lua deoparte pe om si ii spuse:
-As spune… cat se poate de simplu…ca sotia dvs nu mai are nicio tragere de inima ca sa traiasca.
Fara sa spuna nimic, omul s-a asezat langa patul sotiei si o lua de mana.
O mana fina care se pierdea in imensa palma a omului.
Apoi, cu o voce rasunatoare, spuse raspicat:
-Tu nu vei muri !.
-De ce ? il intreba ea, cu un glas stins.
-Pentru ca eu am nevoie de tine !.
-Si de ce nu mi-ai spus-o mai repede ?.
Din acel moment, femeia incepu sa se simta mai bine si din ce in ce mai bine. Iar astazi este bine. Pe cand medicii si specialistii continua sa se intrebe ce fel de boala a avut si care medicament extraordinar a facut-o sa se insanatoseasca asa repede.
Nu astepta niciodata ziua de maine pentru a-i spune cuiva ca il iubesti.
Fa-o imediat. Nu te gandi: “Dar mama mea, copilul meu, sotia mea… stiu deja”” Poate ca o stiu. Dar pe tine te-ar obosi daca ai auzi-o de mai multe ori? Nu te uita la ceas, ridica telefonul: “Sunt eu. Vreau sa iti spun ca tin la tine”. Ia-o de mana pe persoana pe care o iubesti si reaminteste-i: “Am nevoie de tine. Tin la tine, tin la tine, tin la tine…”.
Iubirea este viata. Aici este un pamant al mortilor si altul al viilor. Ceea ce face diferenta intre ele este iubirea.
