Aveţi grijă de copii, ca ei să se teamă să facă rău, şi nu vă purtaţi neînţelept, plini de mângâieri, nu le îngăduiţi să-şi facă voia lor, lucruri de ruşine şi fărădelegi, nu le îngăduiţi să facă ceva ce nu se cade şi să capete obiceiuri rele. Căci cine se obişnuieşte cu ceva din copilărie, cu aceasta şi la bătrâneţe rămâne şi ce purtare îşi însuşeşte la tinereţe – bună ori rea –, cu aceasta îmbătrâneşte şi moare.
Copilul mic e asemenea unei planşete pregătite pentru a fi pictată; ceea ce va aşterne pe ea pictorul, bun ori rău, înger ori demon, aşa va rămâne pentru totdeauna. Tot astfel e şi copilul: educaţia pe care i-o vor da părinţii, chipul de vieţuire cu care îl vor deprinde, plăcut ori neplăcut lui Dumnezeu, îngeresc ori demonic, cu acesta va rămâne pentru întreaga viaţă.
Cu ce vopsea este vopsită o pânză albă, acea culoare nu se va pierde, şi ce lichid se toarnă pentru prima oară într-un vas nou de lut ori de argilă, mir ori gudron, acel miros va rămâne în el pentru totdeauna; tot astfel se petrece şi cu educaţia copiilor. Iată pentru ce copiii au nevoie să fie învăţaţi obiceiuri bune şi plăcute, cu asprime; nu doar cu mângâieri, cât cu asprime; pentru cătinereţea este înţelepţită de teamă, după cum înţeleptul Isus Sirah sfătuieşte: „Nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile lui. Pleacă grumazul lui la tinereţe şi bate-l până este prunc, ca nu cumva, încăpăţânându-se, să nu te asculte” (Isus Sirah 30, 11-12). (Din scrierile Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului)
(Când şi cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocoi, Editura de suflet, Bucureşti, 2006, pp. 69-79)
