Rugăciunea ne apără de cădere în păcat

222

Era un bătrân oarecare şi avea un ucenic, care era luptat de dracul curviei, şi-l îndemna bătrânul zicând:

– Rrabdă, fiule, de vreme ce este război drăcesc.

El însă i-a răspuns:
– De acum nu mai pot răbda, avvo, de nu voi merge să fac fapta.

Şi s-a făcut bătrânul că şi el are luptă şi i-a zis:

– Și eu am război, să mergem dimpreună şi să facem fapta aceasta şi să ne întoarcem la chilia noastră.

Deci, avea bătrânul un galben şi luându-l îl ducea cu sine. Dacă au ajuns la locul ştiut, grăi bătrânul către ucenicul său:

– Stai afară să intru eu mai întâi, iar tu mai pe urmă.

Şi intrând bătrânul, a dat galbenul curvei şi o ruga să nu-l spurce pe ucenicul lui. Şi a dat femeia cuvânt bătrânului că nu-l va spurca pe fratele. Şi ieşind bătrânul a zis fratelui:

– Intră!

Deci, intrând el, i-a zis femeia:

– Mai aşteaptă, frăţioare, că deşi sunt păcătoasă, însă am lege şi ni se cade nouă a o împlini mai întâi.

Deci, i-a poruncit lui să stea deoparte şi să facă cincizeci de metanii şi ea în altă parte la fel. Dacă au făcut douăzeci, sau treizeci de metanii, s-a umilit fratele şi i-a zis:

– Cum, rugându-mă lui Dumnezeu, voi să fac această faptă pângărită?

Şi îndată a ieşit nespurcându-se. Şi văzând Dumnezeu osteneala bătrânului, a ridicat războiul de la fratele şi s-a întors la chilia lui slăvindu-L pe Dumnezeu.

Sursa Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Ed. Doxologia, Iași 2009, p. 98-99


Articole Asemănătoare
899

Cum să avem o căsătorie binecuvântată?

Faptul că Iisus a venit la nuntă, cu ucenicii Săi (loan 2, 2), dovedeşte că de la nuntă se începe prima minune dumnezeiască spre bine; de aici se ridică o stavilă împotriva pustiirii firii omeneşti. De aceea se ridică şi nunta, din desfrânare, la cinstea de Taină, între cele şapte, tocmai pentru ca oamenii să […]

Articole postate de același autor
320

Doi soți din raionul Dondușeni cresc și educă cinci copii abandonați

Sunt copiii din vis. Cinci la număr și sunt cea mai mare avere a familiei Teslari din satul Rediul Mare, raionul Dondușeni. Deși nu au copii biologici, casa le este plină de micuți, luați deocamdată în regim de plasament de la orfelinat. Abandonați de propriii părinți, micuții se bucură de o viață normală de familie […]