După legalizarea parteneriatelor civile între persoane homosexuale, un lider musulman din Italia cere legalizarea poligamiei

3044

În mai 2016, Parlamentul italian a legalizat parteneriatele civile între persoanele de același sex.

În 9 august, unul dintre liderii musulmanilor din Italia, Hamza Piccardo (foto sus), a făcut un pas mai departe. Într-o postare pe Facebook, el a cerut legalizarea poligamiei, folosind aceeași retorică și aceleași argumente ca în cazul legalizării parteneriatelor civile între persoanele de același sex.

Hamza Piccardo a scris: „Nu există nici un motiv ca Italia să nu accepte căsătoriile poligamice între persoane adulte, care consimt”.

Aducând exemplu legalizării parteneriatelor civile între persoane de același sex, el a făcut analogia cu poligamia: „Dacă este doar o chestiune de drepturi civile, ei bine, atunci și poligamia este un drept civil.”

În ceea ce privește faptul că majoritatea societății nu este de acord cu poligamia, el a adus același argument invocat de mișcarea homosexuală, al statului care acceptă în numele drepturilor omului cereri ale unor grupuri de persoane pentru care nu există un acord al societății. „Eu și milioane de persoane nu suntem de acord cu relațiile homosexuale și, totuși, [parteneriatele civile] sunt legale și respectăm pe cei implicați.”

Hamza Roberto Piccardo este un italian convertit la Islam. A fost unul dintre fondatorii Uniunii Comunităților și Organizațiilor Islamice din Italia, a făcut parte din Consiliul Director al acesteia. În trecut, a fost și purtător de cuvânt al European Muslim Network. A publicat prima traducere a Coranului în italiană.

Cererea a stârnit un val de dezaprobare, însă au fost voci care au arătat că este firesc ca ea să apară, după ce statul denormativizează familia naturală.

Politicianul Matthew Forte a declarat: „Dintr-un anumit punct de vedere, cererea are logica sa: dacă dispare paradigma heterosexuală a familiei, de ce trebuie păstrată ideea de cuplu, de două persoane? De fapt, în țările anglo-saxone deja vorbim despre relații poliamorice [n.n. între un număr oarecare de bărbați și femei]. Și aceasta este calea pe care noi mergem, facilitată de stânga în interiorul căreia se combină secularismului și islamul politic.”

Cererea lui Hamza Piccardo este unul dintre multele demersuri publice de legalizare a poligamiei în urma legalizării parteneriatelor civile între persoane de același sex și a „căsătoriei” homosexuale. Din momentul în care un stat renunță la normativitatea căsătoriei naturale între un bărbat și o femeie, este doar o problemă de timp până când i se va cere și va fi obligat să recunoască orice formă de conviețuire consensuală despre care o minoritate mai mică sau mai mare consideră că este „familie”, în pofida majorității.

sursa http://stiripentruviata.ro/


Articole Asemănătoare
2899

Efectele legalizării „căsătoriei” între persoane de același sex asupra societății – lecția Canadei

Răspunsul la întrebarea „Cu ce te afectează pe tine dacă doi bărbați sau două femei se căsătoresc?” Traducerea integrală a articolului „Gay activists claim redefining marriage won’t hurt anyone, but that’s a lie. Just ask Canadians”, de Dawn Stefanowicz În 2005, Canada a legalizat căsătoria între persoane de același sex. Astăzi, societatea canadiană este profund […]

Articole postate de același autor