Trebuie să ne gândim din timp pe cine alegem și ce vrem de la viața familială

274

Trebuie să ne gândim din timp pe cine alegem și ce vrem de la viața familială. Dacă ne gândim doar ce frumos este viitorul nostru soț (ce frumoasă este viitoarea noastră soție) și ce bunăstare materială este în stare să ne asigure, dar nu vrem să luăm cunoștință de celelalte însușiri ale lui sau nu vrem să le dăm atenție, cel mai degrabă ne așteaptă multe surprize neplăcute. După ce trece prima perioadă a căsniciei, când totul se vede în roz, se poate dovedi că soții nu prea au multe lucruri în comun, și apare pericolul divorțului…

După reacția celuilalt la diferitele înprejurări ale vieții îți poți da seama dacă e compatibil cu tine sau, dimpotrivă, nu vă potriviți – căci după prima perioadă a vieții în comun, când noutatea relațiilor conjugale, atât trupești, cât și sufletești, nu mai umple toată existența, foarte importantă devine pentru soți comunitatea de caracter, de interese, de educație. Va fi foarte supărător dacă îți vei da seama brusc că alături de tine se află un om cu totul străin, cu care n-ai ce să discuți. Mai ușor ne e să ne împăcăm cu un aspect exterior neatrăgător decât cu obiceiurile proaste ale omului pe care l-am ales. De aceea este atât de important să observăm tocmai defectele morale sau trăsăturile de caracter cu care nu ne putem împăca.

Atâta timp cât nu sunteți căsătoriți încă uitați-vă, în primul rând, dacă există comunitate de interese. Viitorii soți trebuie să aibă aceleași repere morale, aceeași atitudine față de problemele vieții. Fiți atenți cum privește celălalt bogăția, copiii, odihna, tot ce ne înconjoară în viață.

Din Dragostea adevărată, Editura Sofia, București, p. 198-199


Articole Asemănătoare
8665

E absolut firesc ca soţii să fie mai legaţi unul de celălalt decât de părinţi

Ei bine, am examinat pe scurt situaţia de pe poziţiile părinţilor; acum, câteva cuvinte despre felul în care o vede tânăra generaţie. Aceştia, bineînţeles, au „dreptatea lor”. În Sfânta Scriptură stă scris: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” […]

Articole postate de același autor
640

Dacă părinţii vor face avorturi, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente

– Părinte, o oarecare femeie de 40 de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenință că va divorța dacă nu face avort. – Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente. Astăzi părinții își omoară copii prin avorturi și nu au binecuvântarea lui […]