Părinte Paisie, nu ştiţi cumva vreun medicament?

15967
  – Părinte, omul acesta are tensiune. Nu ştiţi cumva vreun medicament?

-Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea  bucuros şi cu  evlavie, primind  tratamentul Stareţului asupra capului său).

Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, continuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu încerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Careia) să cumperi nişte indiferenţă bună, îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând.

***

Odată am avut infecţie urinară. În decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără nici un rezultat. În cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul.

-Ia orz curat, fierbe-l până se va desface bobul, şi bea numai zeama.

-Cât să beau?

-Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă. Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul… rinichii, vezica urinară. Să bei câte un pahar dimineaţa, la amiază şi seara.

-Pentru cât timp, Părinte?

-Ei!… bea timp de o lună.

Într-un termos mare, cam de un litru, puneam apă fiartă şi aruncam înăuntru o mână de orz, spălat mai dinainte de praf. Îl lăsam toată noaptea, iar dimineaţa îl strecuram şi beam zeama.

După cincisprezece zile m-am făcut cu desăvârşire bine şi nu am mai continuat tratamentul. Orzul a făcut o treabă mai bună decât antibioticele, fără să pricinuiască efecte negative.

”Părintele Paisie mi-a spus”, Părintele Paisie Aghioritul, Autor: Atanasie Rakovalis


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
297

Fă bine de mai rabdă puţin şi vei vedea bu­curie

Domnul să vă dea mângâiere şi bărbăţie: una este a mângâia necazul, alta este să ai putere a ridica şi a purta greutatea lui. Domnul este aproape de dumnea­voastră, şi Maica Domnului, şi cerul cu ajutători grabnici vă vor înconjura. Iar de bolit cu toţii bolim şi ieşire nu mai zărim. Oare întâmplător este acest […]

Articole postate de același autor
608

Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

Un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat în dimineața zilei de vineri, 20 septembrie, slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Slujba religioasă a adunat numeroşi credincioşi […]