Suntem la finele postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel. În câteva zile ne apropiem de măreţul praznic al acestor ucenici ai lui Hristos. Mulţi au auzit de aceşti verhovnici şi stâlpi ai credinţei, multora li s-au pus nume în cinstea lor, însă prea puţini le cunosc viaţa şi le urmează învăţătura.
Analizând viaţa prin prisma apostolilor, vezi continuitatea şi veridicitatea credinţei dreptmăritoare, mergi la izvoarele creştinismului şi conştientizezi că existenţa noastră este un apostolat. Fiecare are o misiune distinctă. Indiferent care este statutul nostru social, fiecare este chemat la o slujire.
Sfinţii Apostoli au renunţat la viaţa lor de dragul slujirii Domnului, au crezut şi au lăsat alte activităţi cotidiene de dragul chemării divine. Această invitaţie ne-o face Dumnezeu şi fiecăruia în parte, decizia însă ne aparţine.
Multora le este frică să-şi ia această cruce a slujirii, preferând să ducă alte ascultări ale vieţii. Poate că multe slujbe sunt bune, necesare şi chiar binecuvântate, dar niciuna nu trebuie să excludă slujirea aproapelui şi, prin aceasta, Domnului.
Slujirea apostolilor este una dezinteresată, or, în viaţa de zi cu zi, vezi că mulţi se tocmesc să-ţi slujească doar dacă le plăteşti. Unii îşi pun şi preţul… Chiar astăzi o domnişoară mi-a reproşat că nu va lucra în veac cu trei mii de lei, să i se dea măcar cinci mii. Atunci i-am spus că nu sunt sigur că munca ei costă măcar cinci lei.
Să nu creadă cineva că dacă va ajunge în cutare sau cutare post sau va fi remunerat pe potriva stomacului său va răsturna munţii. Credinţa este forţa care generează adevărată viaţă, care face minuni şi care schimbă lumea.
Apostolii pur şi simplu au dat curs chemării Domnului şi nu s-au grijit de cele trupeşti mai mult decât cele duhovniceşti, urmând sfatul Mântuitorului: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).
Orice efort trebuie să vină din adâncul inimii. Contează nu atât ce poţi face, dar cum faci pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Apostolii, smerindu-se şi încurajaţi de Hristos, s-au făcut vrednici de lucruri mari, din pescari obişnuiţi au ajuns pescari de suflete. Au cutreierat lumea şi au semănat cuvântul credinţei creştine. Au înmulţit talantul primit şi nu le-a fost frică chiar de moarte.
Toţi cei ce cred şi iubesc creştineşte sunt în stare să biruie, ca şi Hristos, moartea. Însuşi Apostolul Pavel ne spune:„M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2, 20).
Suntem în aşteptarea altor Apostoli, ai vremurilor noastre, care nu vor cădea din cer, ci pe care să-i naştem, să-i creştem şi să le permitem să slujească… şi lumea se va mântui, iar porţile iadului se vor risipi.
Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Preot Octavian MOŞIN
