Mi-a rămas în memorie și povestirea contemporană „Fiul vândut”. E trist să-ți critici colegii, dar în medicina noastră indiferența, venalitatea și cinismul nu sunt nicidecum niște rarități. Iar răsplata nu se lasă așteptată.
Un tânăr se întorcea de la serviciu cu mașina. Deodată, un pieton imprudent se repede pe carosabil. O coliziune puternică, și sub roți zace un copil. Șoferului i s-a făcut negru în fața ochilor. Îl duce repede pe băiețel la spital și îl imploră pe doctor să-l consulte. Doctorul nu se găbește, îl cheamă în camera medicilor și îi scrie pe o hârtie suma pe care o pretinde pentru serviciile sale, care potrivit legii sunt gratuite. „Bine, vă aduc banii, dar vă împlor ajutați copilul! Mă întorc cât se poate de repede. Domnele doctor, vă rog, moare!”- strigă omul.
Iată că se întoarce cu suma cerută, intrând în secție ca o vejelie. S-a dovedit că medicul nici nu se apropiase de băiețel. Acesta zăcea părăsit în camera de gardă. Doar o soră medicală miloasă încerca să păstreze în el ultimile scântei de viață.
„Să mergem să vedem care-i treaba”, a mormăit leneș și fără chef doctorul lipsit de inimă – însă deodată i s-a zugravit pe chip groaza, iar din piept i-a țâșnit un geamăt de deznădejde: pe targă murea propriul lui fiu, iar el perduse vremea, și nimeni nu-l mai putea ajuta pe nefericit!
Toată viața dinainte a trecut ca un film prin fața ochilor tatălui vinovat. Acesta a încărunțit. De câte ori nu adusese acasă bani câștigați în mod necinstit, pe care îi smulgea de la pacienți în schimbul speranței de supraviețuire?! De câte ori nu profitase de pe urma necazului altora, strângând moștenire pentru fiul său?! Și pentru ce…
Din Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite, Ed. Sophia, 2014, p. 121-122
