Actualitate

Decalogul familiei fericite

339

1.Nu faceți pe învățătorul în fața tovarășului vostru de viață. Modul cel mai potrivit pentru a-l învăța un lucru este de a-l iubi ca pe voi înșivă, de a-l respecta și de a trăi în dreaptă credință.

2. Căsătoria este o frumoasă și continuă aventură care ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat,dar și lumea spirituală a partenerului nostru de viață și să cunoaștem, cu smerenie, pe Dumnezeu în mica Biserică din familie.

3. Pe soțul nostru îl acceptăm așa cum este, cu neputințele și capriciile lui, și nu așa cum vrem noi să fie. Familia este un ring, o sală de gimnastică a sufletelor și o anticameră a Raiului pentru cei cu frică de Dumnezeu.

4. Încercați să-l înțelegeți pe soțul vostru. Nu uitați că bărbatul este cel care gândește rațional, în timp ce femeia își exercită cu inima rolul în familie.

5. Nu încercați să vă impuneți părerea voastră și să-l corectați pe partenerul vostru. Aveți grijă mai bine să vă îndreptați sinele vostru. „Dragostea rezistă prin buna înțelegere și iertare!” Nu vă supărați, nu vă mâniați și nu vă certați!

6. Cu credință, răbdare și iubire sunt înfruntate, într-un mod biruitor, toate greutățile acestei vieți vremelnice.

7. Cei mai mari dușmani în viața de familie sunt egoismul și păcatul.

8. Cel mai bun exemplu pentru copiii este ca tatăl s-o iubească pe mama lor și invers, de asemenea să-i vadă cum se roagă și cum se duc la biserică.

9. Secretul stării de liniște dintr-o familie stă în posibilitatea membrilor ei de a ierta, de a iubi, de a se respecta unul pe altul și de a se spovedi unui duhovnic.

10. Nunta este „Taină mare” ce începe din Biserică, se prelungește prin Taina Mărturisirii, prin Sfânta Liturghie și prin toate celelalte Taine ale credinței noastre ortodoxe, strămoșești și vii.

„Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2).

Îndemnuri ale unui monah din Sfântul Munte,

Traducere și adaptare: Elisei Roncea

Sursa:


Articole Asemănătoare
12976

O rețetă minunată

Undeva, la noi în ţară, într-un sat, după război, Oamenii trăiau în lipsuri, sărăcie şi nevoi. Toţi erau lihniţi de foame, nu aveau nimic în pungă Şi n-aveau din ce să facă, nici măcar o supă lungă. Într-o zi, trecu pe-acolo un călugăr de la schit, Un bătrân cu barbă albă, blând şi îmbunătăţit. Cum […]

Articole postate de același autor
2276

Adunarea preoților din raionul Fălești

Marți, 5 decembrie 2017, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de arhimandritul Zosima Aftene. A urmat consfătuirea preoților pe marginea celor mai importante teme curente de ordin intern și administrativ. A urmat spovedania parohilor […]