1) La sfârșitul secolului al XVIII-lea, colonelul rus N.A. Albaduev a donat mănăstirii Hârbovăț Icoana Maicii Domnului. În pofida ingerințelor militare din regiune, de pe urma cărora a avut de suferit mănăstirea, arsă de câteva ori, această icoană rămânea însă intactă. De aceea, credincioșii au considerat-o făcătoare de minuni. Începând cu secolul XIX, icoana era adusă primăvara și toamna, câte o lună, în 20-30 de localități. La fiecare biserică se oficiau slujbe religioase, se țineau predici, se organizau conferințe, se cânta muzică religioasă de toți credincioșii, se împărțeau cărți și broșuri religioase, cruciulițe, icoane etc.
„Icoana aceasta a fost și la mine în sat (Sineşti, plasa Corneşti, județul Bălţi), eram copil când umblau cu un cortegiu prin sate cu această icoană, din casă în casă, și fiecare făcea o mică donație. Mergea lumea noaptea cu icoana și cu lumânările pe drumuri. Exista o legendă care spunea că atunci când ajungea la o casa păcătoasă, atunci icoana devenea atât de grea, încât patru bărbați n-o puteau duce de se rupeau scândurile, dar dacă gospodarii erau credincioși, atunci icoana devenea ușoară-ușoară” (Vladimir Potlog, născut la 1 august 1927).
[Cules de la doctorul în istorie Vladimir Potlog, 26 ianuarie 2016]
2) Odată interpretul de muzică populară Nicolae Sulac (5.09.1936, s. Saidâc, raionul Comrat, RSS Moldovenească – 8.04.2003, Chișinău, Republica Moldova) ieșea dintr-o cafenea supărat și se scobea nervos în dinți. Cineva l-a salutat și l-a întrebat cum se simte. Maestrul a răspuns iritat: Tocmai am venit dintr-un turneu din Mongolia. Am mâncat prin cantinele lor, iar acum îmi scot părul din dinți și-l adun pentru un sumănel, asta în ciuda altor artiști care pleacă prin Franța, Germania…
După o peroadă, Nicolae Sulac a intrat în grațiile autorităților și acestea i-au permis să cânte în Franța. Cei de la securitate l-au instruit pe lângă multe altele să nu se uite cu prea mare interes la edificiile burgheze, doarece cele socialiste sunt cu mult mai frumoase și mai încăpătoare. Ajuns la Catedrala Notre Dames, Nicolae Sulac evident că nu-și putuse lua ochii de la așa frumusețe și o admiră cu nesaț.
La un moment s-a apropiat „curatorul” delegației sovietice, omul KGB-lui, și l-a ispitit: E frumoasă biserica, Nicolai Vasilievici? Maestrul nu s-a supus provocării și a răspuns indeferent: Eh, tovarășe, ce depozit de îngrășăminte s-ar face la noi din clădirea asta burgheză.
[Cules de la doctorul în studiul artelor Dumitru Olărescu, 25 ianuarie 2016]
Rubrică susținută de dr. Ion Xenofontov
